Oppo a prezentat un nou smartphone cu ecran rulabil

Scris de | 17 noiembrie, 2020
Oppo a prezentat un nou smartphone cu ecran rulabil

În cadrul OPPO INNO DAY 2020, compania chineză a prezentat viziunea “Tehnologie Pentru Omenire, Bunătate pentru Lume” și strategia de dezvoltare a tehnologiei 3+N+X care are ca prim scop îmbunătățirea experienței utilizatorilor.  

OPPO X 2021, un concept de dispozitiv rulabil, OPPO AR Glass 2021 și OPPO CybeReal AR au fost prezentate în premieră publicului, deschizând noi posibilități de interacțiune între oameni și tehnologie.

În cadrul OPPO INNO DAY 2020, Tony Chen, CEO și fondator OPPO, a susținut direcția pe care compania o urmează pentru a oferi produse inovatoare prin intermediul strategiei de dezvoltare a tehnologiei 3+N+X.

Cifra „3” din denumire face referire la tehnologiile de bază: hardware, software și tehnologii de servicii, care contribuie la o viață smart integrată pentru utilizatorii de peste tot în lume. Litera „N” reprezintă cumulul de capacități esențiale pe care le au produsele OPPO cum ar fi Inteligența Artificială, securitate și confidențialitate, multimedia și interconectivitate. Ultimul caracter al denumirii, „X” face referire la tehnologiile de ultimă oră diferențiatoare cum ar fi încărcarea rapidă, care au ca scop îmbunătățirea experienței oferite utilizatorilor.

Levin Liu, Vicepreședinte și Șeful Institutului de Cercetare OPPO a afirmat că „este important să dezvoltăm tehnologii capabile, dar este cu atât mai important să le integrăm într-un mod inovativ. OPPO crede cu adevărat că utilizatorii trebuie să se bucure de beneficiile tehnologiilor fără a percepe complexitatea acestora”.

Etichete: , , ,