Ultima lovitură pe care Donald Trump vrea să le-o aplice celor de la Huawei

Scris de | 18 ianuarie, 2021
Ultima lovitură pe care Donald Trump vrea să le-o aplice celor de la Huawei
Foto via Reuters

Nu puține au fost tensiunile între Casa Albă și companiile chineze în ultimii patru ani, iar Donald Trump pare că pregătește o ultimă sancțiune pe care vrea să o aplice celor de la Huawei.

Conform unor surse citate de Reuters, Administrația Trump a transmis mai multor producători cu care compania chineză este în legătură strânsă că urmează să revoce anumite licențe de vânzare. Printre companiile care au primit această veste se regăsește și Intel.

Această acțiune, care va fi probabil și ultima pe care Donald Trump o va executa în această direcție are rolul de a slăbi și mai mult producătorul chinez, pe care nu puțini americani aflați în structurile de conducere îl ca fiind o amenințare la adresa securității naționale.

Dacă în trecut Huawei s-a trezit peste noapte că nu mai are voie să folosească serviciile Google pe telefoanele sale, acum ar putea fi afectată și producția de laptop-uri. Notebook-urile Huawei folosesc încă de la lansare procesoare Intel, iar o eventuală restricție în acest sens i-ar obliga pe chinezi să folosească chipset-uri produse in-house, la fel ca în cazul CPU-urilor Kirin care echipează gama de smartphone-uri.

Deși nu se știe încă sigur dacă și cum va fi afectat Huawei în viitorul apropiat, rămâne de văzut cum va trata această problemă următoarea administrație prezidențială. Nu sunt puține voci care susțin că Joe Biden va adopta o politică mai puțin agresivă față de China.

Etichete: , , , ,

Sursa: Exclusive: Trump admin slams China's Huawei, halting shipments from Intel, others - sources