WhatsApp a introdus două funcții noi pe aplicația de desktop

Scris de | 4 martie, 2021
WhatsApp a introdus două funcții noi pe aplicația de desktop

Aplicația de desktop a celor de la WhatsApp disponibilă pentru Mac și PC primește astăzi două funcții noi, de video calling și voice calling. Disponibile de mult timp pentru versiunile de iOS și Android ale aplicației, aceste funcții au fost implementate pentru un număr mic de utilizatori pe PC încă de la sfârșitul anului trecut.

Lansarea de astăzi indică astfel că testele au decurs bine, iar funcțiile sunt pregătite să ajungă pe dispozitivele tuturor utilizatorilor. La fel ca pe mobil, WhatsApp promite și pentru desktop criptare end-to-end în privința video call-urilor și voice call-urilor, ceea ce înseamnă că nici WhatsApp, nici Facebook nu pot urmări conversațiile pe care le porți cu cineva.

Există însă și un minus momentan, anume faptul că aplicația de desktop nu oferă suport pentru voice calling sau video calling decât în conversații cu o singură persoană. Astfel, în conversațiile de grup, funcțiile sunt momentan indisponibile, însă WhatsApp promite că lucrează la implementarea acestora în viitorul apropiat.

Opțiunile pot fi găsite deja în aplicație, astfel că dacă ești curios, poți testa una dintre noile funcții cu ușurință.

Etichete: , , , ,