Vodafone anunță un nou program de loialitate și un parteneriat cu Revolut

Scris de | 5 martie, 2021
Vodafone anunță un nou program de loialitate și un parteneriat cu Revolut

Vodafone anunță disponibilitatea noului program de loialitate pentru toți clienții săi. Începând din luna martie, atât utilizatorii de servicii mobile cât și cei care le folosesc pe cele fixe au acces la Vodafone Club, un spațiu digital unic cu multe oferte pentru o varietate mare de pasiuni și interese.

Prin intermediul noului program de loialitate, toți utilizatorii Vodafone, fie că este vorba despre persoane fizice sau de clienți Vodafone Business, pot beneficia de flexibilitate, acces la produse și servicii de calitate, precum și de oportunitatea de a alege beneficiul dorit în funcție de nevoile cotidiene.

Vodafone Club devine locul în care clienții au acces instant la un portofoliu generos de reduceri pentru produse și servicii de la branduri cunoscute, portofoliu ce vine în întâmpinarea  pasiunilor și nevoilor clienților.

Vodafone România și Revolut lansează o nouă ofertă

Vodafone România anunță o ofertă exclusivă disponibilă în Vodafone Club. Între 26 februarie și 30 aprilie 2021, clienții care activează oferta Revolut din aplicația My Vodafone sau din aplicația Revolut vor beneficia de 30% cashback pentru orice tranzacție către Vodafone realizată cu ajutorul unui card Revolut.

Toate tranzacțiile din aplicația My Vodafone, cele de pe site și cele realizate în magazinele proprii Vodafone sunt eligibile. Clienții vor primi în contul Revolut 30% din suma plătită într-un interval de 7 zile de la data tranzacției, în limita a 30 RON pe tranzacție.

În plus, în luna martie, Vodafone Club celebrează femeile prin introducerea a noi oferte valabile în secțiunea „Oferta lunii”: până la 25% reducere la produsele H&M, Floria și Yves Rocher. Pe lângă acești noi parteneri, în Vodafone Club s-a alăturat recent și Flanco.

Advert 61

Etichete: , ,