Cantități vaste de apă antică marțiană ar fi putut fi îngropate sub suprafața Marte în loc să fie la suprafață, relatează oamenii de știință în revista Science. Descoperirile, publicate marți, pot ajuta la dezlănțuirea unei ciocniri de teorii care caută să explice dispariția apei lui Marte, o resursă care era abundentă pe suprafața planetei în urmă cu miliarde de ani.
Cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California au descoperit că o gamă largă – între 30 și 99% – din primele cantități de apă ale Planetei Roșii ar fi putut dispărea de la suprafață printr-un proces geologic, numit hidratare crustală, unde apa a fost blocată în stâncile lui Marte.
Dovezile apei din trecut pe Marte sunt scrise pe toată suprafața stâncoasă, unde albii lacului uscat și formațiunile stâncoase ilustrează o lume modelată de lichide de acum mai bine de 3 miliarde de ani. De ani de zile, oamenii de știință au crezut că această apă a scăpat în mare parte în spațiu, lăsând planeta în starea actuală, foarte uscată.
Dar asta necesită timp. Iar viteza la care apa ar fi putut scăpa de atmosferă, asociată cu cantitatea prezisă de apă care a existat odinioară pe suprafața marțiană nu se aliniază cu observațiile moderne ale planetei. „Dacă acest lucru a persistat în ultimii 4 miliarde de ani, acesta poate reprezenta doar o mică parte din pierderile de apă”, spune Renyu Hu, unul dintre coautorii studiului. Asta le-a lăsat cercetătorilor o întrebare cheie: unde a mers exact restul apei de pe Marte?
Studiul, condus de Eva Scheller, un student absolvent în geologie la Caltech care studiază procesele de suprafață planetară, ar putea oferi un răspuns. Studiul constată că cea mai mare parte a pierderilor de apă au avut loc în perioada Noahiană a lui Marte, între 3,7 și 4,1 miliarde de ani în urmă. În acea perioadă, apa de pe Marte ar fi putut interacționa și fuziona cu minerale din scoarța planetei – pe lângă faptul că a scăpat din atmosfera planetei – blocând la fel de multă apă ca aproximativ jumătate din Oceanul Atlantic.
Apa poate descompune rocile printr-un proces numit intemperii chimice, care uneori duce la hidratarea mineralelor. Mineralele hidratate absorb și depozitează apa, blocând-o. De ani de zile, oamenii de știință au observat distribuția mineralelor purtătoare de apă pe suprafața marțiană, datorită navelor spațiale precum Mars Reconnaissance Orbiter, care a cartografiat geologia și clima planetei încă din 2006. Dar aceste puncte de vedere sunt uneori limitate. „
Hidratarea crustei are loc pe Pământ, dar sistemul nostru tectonic activ al plăcilor reciclează roca adânc în interiorul planetei noastre, încălzind rocile și eliberând apă în acest proces. Această apă este trimisă înapoi la suprafață prin activitate vulcanică, spune Christopher Adcock, geochimist planetar la Universitatea din Nevada Las Vegas. Marte, pe de altă parte, nu este la fel de activ geologic ca Pământul, ceea ce ar putea explica de ce are doar apă limitată la suprafața sa.
Cea mai clară dovadă a apei pe Marte vine sub formă de gheață la polii planetei și în cantități mici în atmosferă. Oamenii de știință au studiat rocile hidratate de pe Lună, Marte și alte corpuri planetare ca o sursă potențială de apă potabilă pentru viitoarele misiuni ale astronauților sau combustibil care ar putea alimenta habitatele și rachetele. Adcock, ale cărui studii includ modul în care oamenii pot sintetiza și utiliza minerale pe Marte pentru a bea apă și combustibil pentru rachete, spune că concluziile echipei Scheller nu schimbă total jocul pentru utilizarea resurselor, „dar este cu siguranță un memento încurajator că nevoia de misiuni umane pe termen lung pe Marte ar putea fi chiar la picioarele noastre atunci când ajungem acolo. ”
Luna trecută, NASA și-a aterizat roverul pe craterul Jezero al Marte, locul unui alb al lacului uscat, al cărui sol ar putea deține cele mai curate dovezi ale mineralelor hidratate și ale vieții microbiene fosilizate. Perseverance va culege mici eșantioane de sol și le va împrăștia pe suprafața craterului pentru ca un viitor rover „să-l aducă”. Acest lucru prezintă o oportunitate tentantă pentru cercetătorii din spatele studiului științific. „Probele de la Jezero ne vor ajuta să testăm acest model”, spune Ehlmann. „Amplifică importanța aducerii înapoi a acestor mostre.”
