Apple va introduce ecrane OLED și mini-LED pe iPad și MacBook anul viitor

Scris de | 18 martie, 2021
Apple va introduce ecrane OLED și mini-LED pe iPad și MacBook anul viitor

Zvonuri recente sugerează că Apple va lansa în curând un nou iPad Pro cu un ecran mini-LED, urmând ca tehnologia să ajungă și pe alte dispozitive în viitor. Conform unor informații obținute de cei de la 9to5Mac, analistul Ming-Chi Kuo ar fi spus că ecranele cu mini-LED vor ajunge pe MacBook Air până în 2022, în timpe ce iPad Air-ul din acel an va avea un ecran OLED.

Kuo mai spune că, deși Apple va introduce un display mini-LED pe noul iPad Pro, alte modele de iPad-uri vor face schimbarea către OLED, astfel că iPad Air va fi doar primul dintr-o serie mai lungă de tablete Apple cu astfel de ecrane. Panourile mini-LED oferă beneficii similare cu OLED-urile precum, spre exemplu, un negru mai întunecat fără ca panoul să fie afectat de fenomenul burn-in.

Deoarece mini-LED-ul este o tehnologie mai scumpă, Apple și-ar dori să aducă ecranele OLED pe iPad-uri mai ieftine. Spre deosebire de ecranele OLED de pe iPhone-uri, care sunt personalizate, fiind „împăturite” în partea de jos, compania din Cupertino va folosi pentru iPad-uri ecrane plate. Asta înseamnă că prețul final pentru OLED-uri va fi similar cu cel pe care Apple îl plătește deja pentru panourile LCD de pe iPad Air.

Conform lui Kuo, americanii nu vor să aducă OLED-urile și pe dispozitivele sale de productivitate, din cauza îngrijorărilor legate de burn-in, care ar putea apărea mai ușor la utilizatori care folosesc același software timp de ore întregi.

Analistul a mai specificat că Apple lucrează la un nou design pentru MacBook Pro-uri care să includă și ecranul mini-LED, iar laptop-urile ar urma să fie prezentate în acest an. Spusele lui Kuo sunt confirmate și de cei de la Bloomberg, care adaugă că noua generație de iPad Pro cu mini-LED se va lansa în aprilie, însă doar modelul de 12,9 inci va avea parte de un ecran nou.

Etichete: , , , , , ,

Sursa: Kuo: OLED iPad Air and Mini-LED MacBook Air coming next year

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.