Lenovo susține EFdeN în cadrul competiției Solar Decathlon 2021/2022

Scris de | 15 iulie, 2021
Lenovo susține EFdeN în cadrul competiției Solar Decathlon 2021/2022

Lenovo devine partener de proiectare al echipei EFdeN în competiția internațională Solar Decathlon Europe 2022. Solar Decathlon este cea mai importantă competiție dedicată dezvoltării și construcției de locuințe sustenabile din lume. Compania a pus la dispoziția EFdeN tehnologia smart de care echipa a avut nevoie pentru proiectarea casei dezvoltate de ei în etapa de proiectare a prototipului de casă solară din cadrul competiției.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, 68% din populația lumii ar urma să trăiască în zone urbane până în 2050. Devine, așadar, extrem de important ca autoritățile, companiile private și cetățenii să își unească eforturile pentru dezvoltarea de orașe smart, cu impact cât mai redus asupra mediului înconjurător. Casele sustenabile pot fi o soluție ecologică și accesibilă, care reduce impactul aglomerărilor urbane și al procedurilor clasice de construcție a locuințelor. Acestea folosesc strategii pasive ce au la bază tehnologii sustenabil, precum sistemele de izolație termică, sistemele de filtrare și reutilizare a apei, panouri termice și fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și termică.

Într-un context tehnologic, un sistem „smart” înseamnă folosirea tehnologiei pentru optimizarea performanțelor prin adaptarea condițiilor într-un mediu dinamic. Însă, o casă smart este percepută ca fiind locul unde sistemele fizice și digitale sunt integrate și măsurate în termeni economici, de energie și de sustenabilitate. 

Tehnologia „smart” sub formă de simulare și randare 3D este din ce în ce mai utilizată în proiectarea caselor cu scopul de a produce un mediu construit care să atingă performanțe energetice și de protejare a mediului, având o nevoie din ce în ce mai mică de consum energetic în faza de operare a casei.

Casele sustenabile, mai mult decât cele obișnuite, iau naștere înainte de faza de construcție, iar dezvoltarea conceptului este realizată de o echipă multidisciplinară de specialiști, integrând sisteme tehnologice într-un sistem constructiv eficient, cu o arhitectură sustenabilă. O casă sustenabilă facilitează un consum extrem de scăzut al resurselor atât în faza de construcție cât și în faza de operare, ceea ce înseamnă un viitor mai sănătos. Tehnologia creează posibilitatea ca această infrastructură să poată fi dezvoltată și personalizată simultan și interdisciplinar, permițându-le diferitelor echipe de specialiști să adauge în paralel elementele necesare pentru dezvoltarea unei astfel de locuințe.

„Tehnologia ne-a permis să proiectăm întreaga infrastructură tehnică a casei și să integrăm în ea toate procesele automatizate care fac dintr-o casă o locuință sustenabilă și pasivă. Lenovo este pentru noi un partener de încredere de care ne leagă nu doar interesul pentru echipamente smart ci și valori comune în ceea ce privește un viitor și o societate mai sustenabile și mai prietenoase cu mediul.”, a declarat Claudiu Butacu, președinte și co-fondator al organizației EFdeN. „Ne-am bucurat să găsim în Lenovo un partener care ne-a oferit tehnologia necesară pentru dezvoltarea proiectului cu care vom participa la competiția Solar Decathlon Europe de anul viitor”.

„Lenovo și-a îndreptat atenția spre proiectele menite să transforme, prin digitalizare și tehnologie, felul în care societățile vor trăi în viitorul apropiat. Avem responsabilitatea de a recunoaște că ceea ce construim astăzi ar trebui să îmbunătățească viețile generației de azi și de mâine.”, a declarat Aurel Netin, Country General Manager, Lenovo România. „Credem foarte mult în inițiativa EFdeN de dezvoltare de case pasive și orașe sustenabile și ne bucurăm să le fim alături, prin tehnologie, în această primă etapă a competiției Solar Decathlon.”

Lenovo ThinkStation P340, „centrul” de randare 3D EFdeN

Într-un timp limitat de 6 luni, organizația EFdeN a dezvoltat prototipul viitoarei case sustenabile din proiectul înscris în competiția Solar Decathlon, 2021/2022. O întreagă echipă formată din arhitecți, ingineri de instalații electrice, automatizări sanitare, termice și de construcție și-au dedicat timpul simulării diverselor scenarii de construcție dar și optimizării tuturor proceselor care alcătuiesc o casă sustenabilă. Randarea 3D a fost realizata cu ajutorul stației grafice Lenovo ThinkStation P340 cu un design compact, un grad înalt de calitate și opțiuni multiple de procesare, oferind o experiență de randare și de calcul fără compromisuri.

Alături de echipele care au lucrat pentru proiectarea și designul viitoarei case EFdeN au fost și echipele de comunicare și de pregătire a proiectului pentru înscrierea în competiție, folosind în procesele de creație și de design notebook-urile Lenovo ThinkBook.

„În faza de proiectare și de design a proiectului EFdeN avem nevoie de tehnologie care să ne sprijine în procesele noastre, care să fie de încredere. Randarea 3D a prototipului și integrarea tuturor sistemelor funcționale ale casei încă din faza de proiectare e esențială pentru pregătirea etapei de construcție. Puterea mare de procesare a stației grafice Lenovo ne-a ajutat să economisim timp și să optimizăm mai ușor lucrul în echipă, un aspect esențial pentru predările intermediare ale competiției pentru care avem un timp limitat”, a evidențiat Dalia, project manager EFdeN.

ROG Zephyrus G14

Etichete: , , ,