Samsung dă startul programului Beta pentru One UI 4. Ce dispozitive sunt eligibile

Scris de | 15 septembrie, 2021
Samsung dă startul programului Beta pentru One UI 4. Ce dispozitive sunt eligibile

Samsung a anunțat lansarea programului One UI 4 Beta pentru smartphone-urile Samsung Galaxy S21 (Galaxy S21, Galaxy S21+ și Galaxy S21 Ultra). One UI 4 se bazează pe sistemul de operare Android și introduce funcții noi și îmbunătățite de personalizare și confidențialitate, care le oferă utilizatorilor control asupra multor aspecte ale experienței lor mobile.

Programul One UI 4 Beta le permite utilizatorilor să încerce funcțiile actualizate One UI 4 înainte de lansarea oficială. Posesorii de Samsung Galaxy S21 din anumite piețe se pot înregistra în programul beta prin intermediul aplicației Samsung Members de pe dispozitivele lor. Participanții vor putea previzualiza designul One UI 4 și noile caracteristici  și pot trimite feedback. Samsung va folosi informațiile colectate din programul beta pentru a regla experiența utilizatorului One UI 4 înainte de a livra un upgrade final optimizat la sfârșitul acestui an.

Samsung spune că One UI 4 le va oferi utilizatorilor opțiuni de personalizare la fiecare pas. O multitudine de opțiuni de tematică le permit să ajusteze aspectul și funcționalitatea dispozitivului, oferindu-le instrumentele potrivite pentru a-și configura ecranul de start, pictogramele, notificările, imaginile de fundal și multe altele.

În plus, widgeturile au fost reproiectate și există o gamă mai robustă și diversă de emoji, într-un singur loc, astfel încât să poți naviga fără efort. OneUI 4 include și indicatori care avertizează utilizatorii cu privire la folosirea camerei aplicației și a microfonului, astfel încât să poată dezactiva instantaneu permisiunile dacă nu își doresc să le acorde acces. One UI 4 se extinde și la opțiunile de permisiune ale Android 12, permițându-le utilizatorilor să își vadă istoricul permisiunilor din ultimele șapte zile, nu doar din ultimele 24 de ore. De asemenea, aceștia își pot verifica utilizarea curentă atât a permisiunilor, cât și a aplicațiilor lor.

Etichete: , , , ,