Glovo continuă expansiunea serviciului său Express în România. Deschide 11 noi spații comerciale MFC

Scris de | 23 septembrie, 2021
Glovo continuă expansiunea serviciului său Express în România. Deschide 11 noi spații comerciale MFC

Glovo deschide 11 noi Micro Fulfillment Centers (MFC) în România, dintre care cinci în București, două în Brașov, două în Cluj-Napoca, unul în Iași și unul în Timișoara. Până la finalul lui 2021, Glovo plănuiește să mai deschidă încă trei unități care vor asigura livrarea express pentru mai multe categorii de produse, în București și Constanța.

Prin Glovo Express, utilizatorii au posibilitatea de a comanda direct din aplicație până la 2.500 de produse, precum: legume, fructe, produse congelate, de băcănie, de brutărie, băuturi alcoolice și non-alcoolice, dulciuri, lactate, dar și produse dedicate îngrijirii bebelușilor și pentru animalele de companie, iar timpul de livrare va fi express.

Programul de funcționare al Glovo Express va fi de luni până duminică, în intervalul orar 09:00 – 02:00. Până la finalul lui 2021, Glovo plănuiește să atingă un număr de 15 unități MFC în toată țara care vor asigura livrarea express pentru mai multe categorii de produse, în peste șase orașe din țară.

“Încă de la începutul lansării diviziei de Q-Commerce ne-am dorit să fim aproape de utilizatorii noștri cu o varietate de produse de larg consum livrate imediat sau chiar în aceeași zi. Ne bucurăm că astăzi suntem mai aproape de consumatorii noștri prin cele 11 noi magazine Glovo Express lansate în București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.”, a declarat Ramona Tulbure, Head of Q-Commerce România.

Un Micro Fulfillment Center este un spațiu comercial special gândit pentru a oferi produse de larg consum și nu numai exclusiv prin servicii de livrare rapidă, zilnic, tot timpul anului.

Etichete: , , , , ,

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.