Alexa va fi mai ușor de utilizat pentru cei cu probleme de vorbire

Scris de | 8 octombrie, 2021
Alexa va fi mai ușor de utilizat pentru cei cu probleme de vorbire
foto via @ubergizmo.com

A putea spune unui AI ce trebuie să facă sună ideal, dar uneori nu funcționează așa cum gândim. Acest lucru se datorează faptului că, uneori, atunci când articulăm cuvintele, am putea să ne bâlbâim sau să ne încurcăm, ceea ce poate provoca confuzia asistentului digital.

Cu toate astea, Amazon încearcă să rezolve aceste probleme într-o actualizare pentru Alexa. Într-un raport de la Forbes, Amazon a dezvăluit că va actualiza Alexa pentru a o face „mai lentă” atunci când vine vorba de executarea comenzilor. Ideea este că va fi benefic pentru cei care ar putea suferi de impedimente în vorbire, care ar putea dori să folosească și asistenți digitali precum Alexa.

Potrivit Shehzad Mevawalla, șeful departamentului Voice Recognition Alexa la Amazon, „Alexa este o experiență vocală, și căutăm întotdeauna modalități de a îmbunătăți recunoașterea vorbirii pentru toate stilurile de vorbire. Unii clienți ne-au spus că au nevoie de puțin mai mult timp înainte ca Alexa să răspundă solicitărilor lor. De aceea, am creat această caracteristică – pentru a ajuta la îmbunătățirea interacțiunilor tuturor clienților cu Alexa și pentru a ne asigura că beneficiază la maximum de experiența lor”.

Acest lucru nu va fi aplicat în mod implicit, astfel încât cei care nu au nevoie de timp suplimentar pot continua să utilizeze Alexa în mod obișnuit.

Etichete: , ,

Sursa: Amazon Updates Alexa To Make It Easier To Use For Those With Speech Impediments

Despre: Lavinia Floroiu

Pasionată de beauty, nutriție, mașini, dar și de tehnologie, m-am regăsit într-o lume a bărbaților să prezint partea frumoasă a gadget-urilor. Îmi place să schimb regulile jocului, să demonstrez că se poate să fii tech girl și să îmbini pasiunile, iar important este primul pas. Sunt fan mere, cele de grădină și cele Apple și mare susținătoare a stilului de viață healthy. „The game’s not big enough unless it scares you a little. Wait a minute!” este motto-ul cu care veți fi întâmpinați pe website-ul meu și cel după care mă ghidez zi de zi.