China a construit un procuror AI capabil să identifice crime și să depună acuzații

Scris de | 3 ianuarie, 2022
China a construit un procuror AI capabil să identifice crime și să depună acuzații

Încercarea de a eluda legea a devenit puțin mai dificilă. În China, cercetătorii spun că au creat inteligență artificială capabilă să raporteze crime și să depună acuzații împotriva suspecților.

Tehnologia a fost construită pe un instrument AI existent, utilizat în țară de procurori pentru a ajuta la evaluarea dovezilor unui caz și pentru a decide dacă suspectul în cauză era o amenințare pentru siguranța publică.

Cu toate acestea, sursa avea limitările sale. O lucrare de cercetare vizată de South China Morning Post afirmă că dezvoltatorii au observat că, deși această inteligență artificială inițială ar putea ajuta, nu a fost capabilă să efectueze procesul de depunere a acuzațiilor și de a sugera sentințe adecvate.

De aici și noua tehnologie, care poate identifica și acuza cele mai frecvente opt infracțiuni care au loc în district. Acestea includ încălcări ale legii precum frauda cu cardul de credit, conducerea nesăbuită și, mda, disidența politică. Nu a fost specificat cum va decide AI cu privire la aceasta din urmă.

SCMP raportează că această mașină, dezvoltată de Shanghai Pudong People’s Procratorate, deține aparent o precizie de 97% atunci când depune o acuzație bazată doar pe o simplă descriere a unui caz suspect.

În ciuda unei precizii ridicate, se ridică întrebarea ce se va întâmpla cu ceilalți 3%. Un avocat, care a cerut să rămână anonim, întreabă retoric: „Cine își va asuma responsabilitatea când se va întâmpla? Procurorul, mașina sau proiectantul algoritmului?”.

Este, de asemenea, îngrijorător de observat implicațiile pe care le-ar putea avea acest sistem, având în vedere problemele legate de brutalitatea polițienească, care au fost în centrul atenției de mai multe ori în ultimii ani.

La momentul scrierii acestei știri, sistemul juridic AI nu a fost lansat pe scară largă. Deoarece este încă în stadii incipiente, probabil că va necesita încă mult mai multe teste și ajustări înainte de a începe să funcționeze la scară mai largă. Sperăm că realitatea asemenea unui scenariu apocaliptic, care include și justiția efectuată de un AI, să fie, de fapt, cât mai departe de noi. Nimeni nu vrea să fie judecat de un robot și niciun judecător uman nu vrea să își piardă postul în fața unei Inteligențe artificiale. 

Etichete: , ,