Siri ar fi ascultat şi înregistrat din greşeală conversaţiile utilizatorilor Apple

Scris de | 10 februarie, 2022
Siri ar fi ascultat şi înregistrat din greşeală conversaţiile utilizatorilor Apple

După scandalul cu Amazon Alexa care a oferit angajaţilor Amazon la înregistrări din intimitatea utilizatorilor, acum şi Apple are o problemă de genul. Aflăm că Siri ar fi înregistrat din greşeală conversaţiile utilizatorilor.

Apple are o politică foarte clară pentru intimitatea şi confidenţialitatea utilizatorilor. Promite că datele lor nu ajung la firma din Cupertino şi încearcă pe cât posibil să şteargă identificatorii unici şi să stocheze datele personale de autentifice pe dispozitiv. O investigaţie ZDNet arată că iOS 15 are un bug care face ca „Siri and Dictation Improvements” să fie pornit pentru cei care dezactivaseră funcţia din Setări.

Ei bine, Apple a sfârşit prin a înregistra, stoca şi permite accesul la interacţiunile utilizatorilor cu asistentul virtual. Şi asta contrar dorinţei utilizatorului. Apple promite că eroarea a fost rezolvată încă de la iOS 15.2 şi că toate înregistrările create au fost şterse „pentru mulţi utilizatori”. Aceasta din urmă menţiune ne pune pe gânduri, deci nu toată lumea a scăpat cu intimitatea intactă.

Apple a promis să includă şi o notificare specială trimisă spre utilizatori pentru a le aminti să îşi actualizeze iPhone-urile, mai ales că bug-ul are legătură cu setările de Privacy. Cel mai nou update iOS este iOS 15.4, care îţi permite deblocarea iPhone-ului prin Face ID, chiar şi cu faţa acoperită cu mască.

Etichete: , , , ,

Sursa: The Verge