Casca de realitate virtuală Apple se va numi „Reality” şi va avea şi funcţii AR/VR

Apple ne tot „ameninţă” de câţiva ani cu o cască de realitate virtuală sau măcar un headset AR. Semnele erau acolo, încă de la amplasarea primilor senzori LiDAR pe iPad. Nu mai vorbim despre secţiunea de aplicaţii AR din App Store. Acum avem pentru prima dată şi un branding pentru căştile Apple, „Reality”.

Apple a înregistrate numele „Reality One” pentru headsetul său de realitate mixtă, adică o combinaţie de AR şi VR. Cei de la Bloomberg au descoperit 3 brevete separate pentru headseturile Reality One, Reality Pro şi Reality Processor. Acestea sunt probabil două nume de căşti AR/VR/MR şi un nume de cod pentru unitatea sa de procesare. Există şi aplicaţii mai vechi, care dezvăluie un brevet realityOS, care va fi platforma software a căştii.

Biroul American de Trademark-uri şi Brevete menţionează Immersive Health Solutions drept compania care a înregistrat Reality One. Nu ar trebui să ne mire, deoarece Apple, ca şi alţi giganţi tech îşi înregistrează produsele prin interpuşi. Au început să apară în ultima vreme ca ciupercile de pe ploaie aplicaţii pentru brevete pentru „Reality” în Canada, Marea Britanie, UE, Australia, Noua Zeelandă, Arabia Saudită, Costa Rica.

Apple a pregătit versiuni VR şi AR de aplicaţii consacrate, inclusiv FaceTime şi Maps, dar şi aplicaţii de consum media, sporturi şi VR. Nu sunt şanse să vedem un headset mixed reality la evenimentul Far Out de pe 7 septembrie, unde aşteptam doar iPhone 14. Analişti precum Ming-Chi Kuo au indicat faptul că headsetul ar sosi prin ianuarie 2023. Preţul va fi prohibitiv în prima fază.