Honor X40 a debutat: telefon subţire cu ecran curbat OLED cu refresh rate mare, CPU Snapdragon 695

Scris de | 16 septembrie, 2022
Honor X40 a debutat: telefon subţire cu ecran curbat OLED cu refresh rate mare, CPU Snapdragon 695

Honor şi-a adăugat încă un telefon midrange în portofoliu, de această dată Honor X40, care costă doar 214 dolari. Pentru început a debutat în China, dar nu văd de ce nu ar sosi şi în Europa. La noi se vând deja modele entry level sau midrange de la Honor, deci ar fi binevenit.

Noul venit are acea cameră-inel din spate, ce aminteşte de seria Honor Magic 4 sau de Huawei Mate 40 Pro. În faţă se află un ecran de 6.67 inch cu muchii curbate. Este un AMOLED cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 120 Hz, care poate atinge până la 800 de nits de luminozitate, dacă îi activezi modul High Brightness. Gamerii se vor bucura de touch sampling rate de 300 Hz. La interior se află un procesor Qualcomm Snapdragon 695, cel găsit şi pe Honor Magic 4 Lite, comercializat la noi.

Honor nu s-a zgârcit şi a pus aici 12 GB RAM, 256 GB stocare, o baterie de 5100 mAh, care se încarcă la 40W. Avem şi încărcător în cutie, dacă eraţi curioşi, iar telefonul integrează un cititor pentru amprente în ecran. În spate se află o cameră principală de 50 de megapixeli, împreună cu una secundară de 2 megapixeli şi un bliţ LED. Inscripţia de pe spate ne promite şi aportul unui AI avansat pentru captura foto.

De selfie-uri se ocupă o cameră de 8 megapixeli. Telefonul rulează Android 12 cu Magic UI 6.1 ca interfaţă custom. Pe lângă varianta cu 12 GB RAM şi 256 GB stocare, telefonul se mai vine şi cu unele cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare şi una cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Măsoară 7.9 mm în grosime şi cântăreşte 172 de grame. Va sosi pe verde, negru, auriu şi albastru.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena