BenQ lansează proiectorul portabil GV11 cu Android TV 10 la bord

Scris de | 9 octombrie, 2022
BenQ lansează proiectorul portabil GV11 cu Android TV 10 la bord

BenQ a lansat un nou proiector portabil, un model cu Android TV 10 la bord. Noul model se numeşte BenQ GV11 şi oferă o autonomie bunicică: 160 de minute. Suficient cât să vezi „The Gray Man”, dar insuficient pentru „The Irishman”. BenQ GV11 foloseşte un sistem sonor treVolo.

Acest video proiector portabil suportă streaming de content de la diferite servicii de streaming. Are şi suport pentru screen casting via Chromecast şi suportă Google Assistant şi comenzi vocale. Lentila sa se poate roti la o sumedenie de unghiuri de proiecţie. Exita şi un mecanism automat vertical keystone, care asigură o proiecţie perfectă. Proiectorul se mulţumeşte cu o rezoluţie 480p, deci clar nu e de gaming şi nici din zona premium.

Suportă până la 200 de ANSI Lumens şi vine cu un throw ratio de 1.3, care îţi permite să proiectezi imagini cu diagonală de până la 80 de inch la o distanţă de 2.3 metri. Sistemul de sunet treVolo oferă câteva moduri audio şi extensie a basului. Pe lângă Chromecast suportă şi Apple AirPlay pentru casting de pe un device cu iOS. BenQ GV11 are port HDMI, dar şi un port USB-A. Vine cu input lag de 51 ms la rezoluţie 1080p şi refresh rate de 60 Hz.

Dispozitivul cântăreşte 1 kilogram şi e silenţios, la maxim 23 decibeli. Proiectorul se poate comanda cu un discount de pe site-ul BenQ la preţul de 279 dolari. În rest preţul normal va fi de 379 dolari, în noiembrie când se lansează.

Etichete: , , ,

Sursa: Gizmochina