Platforma crypto FTX a intrat în faliment, trăgând criptomonedele în jos

Scris de | 12 noiembrie, 2022
Platforma crypto FTX a intrat în faliment, trăgând criptomonedele în jos

De la picajul Luna încoace nu am mai avut un scandal atât de mare încât să tragă toate criptomonedele în jos cu el. Ei bine, în această săptămână a apărut unul nou, iar FTX, platformă de exchange crypto şi-a declarat falimentul. Nu a reuşit să îşi asigure finanţarea în faţa unei crize de lichidităţi.

Fondată de către Sam Bankman-Fried, platforma avea o reputaţie destul de bună, spulberată de problemele recente. Bankman-Fried şi-a dat demisia din poziţia sa de CEO al FTX Group, care include pe lângă platforma de exchange şi o zonă de venture capital şi Alameda Research, pentru un total de 130 de companii. Aparent Alameda Research e cea care „a făcut buba” şi a tras după ea toate companiile soră. O mare parte din acest business era legat de FTT, un token crypto oferit de FTX.

Agenţiile de reglementare financiară din State au început să investigheze povestea FTX şi imediat site-ul Alameda a fost dat jos. Fondatorul mai sus menţionat a pierdut 94% din avere în doar câteva zile. Acum FTX Group îşi evaluează asset-urile şi datoriile pentru a intra în faliment în modul cel mai corect posibil. S-a încercat o salvare a sa, FTX contactând un rival, mai precis pe Binance şi oferindu-se la vânzare. Binance a cochetat cu ideea, dar a refuzat în cele din urmă.

Binance fusese totuşi unul dintre primii finanţatori ai lui FTX, iar CEO-ul său, Changpeng Zhao a investit 100 de milioane de dolari în companie. Ulterior acţiunile sale aveau să fie cumpărate înapoi de Bankman-Fried pentru 1 miliard de dolari. Pentru a nu intra în faliment, FTX ar fi avut nevoie de 8 miliarde de dolari infuzie cash.

Deocamdată platforma a suspendat retragerile de bani şi oferă avertizări şi cu privire la depozite.

Advert 61

Etichete: , , , , ,

Sursa: Engadget