OnePlus 11 are toate specificaţiile dezvăluite

Scris de | 22 noiembrie, 2022
OnePlus 11 are toate specificaţiile dezvăluite

Cu procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 prezentat săptămâna trecută, e doar o chestiune de timp până ce vom începe să vedem telefoanele flagship ale lui 2023 sosind prematur. Cele mai mari şanse le au Xiaomi 13 şi Moto X40, dar şi OnePlus 11 ar putea sosi mai devreme. Iar o parte dintre dotările sale au devenit publice azi.

În primul rând, OnePlus a decis să ne ofere în 2023 doar un OnePlus 11, fără a exista şi un OnePlus 11 Pro. Compania a confirmat deja şi faptul că la bordul său se va afla un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2. Acum o sursă numită Digital Chat Station scrie că terminalul va avea un ecran de 6.7 inch AMOLED 2K cu un orificiu mutat în stânga pentru camera selfie şi nu centrat.

Aflăm că telefonul va aduce şi stocare UFS 4.0, dar şi un corp ceramic, dar va exista şi o versiune cu spate din sticlă şi ramă din metal. Alte scăpări precedente nu erau chiar optimiste cu privire la cameră, văzând-o drept una cu senzor principal de 50 MP, camera ultrawide de 50 MP şi una de 32 MP telephoto cu zoom optic 2X. Bateria de 5000 mAh s-ar încărca la 100W, ceea ce nu e neapărat o surpriză, după un OnePlus 10T cu încărcare la 150W.

Noul venit are şi difuzoare stereo cu Dolby Atmos, Android 13 cu OxygenOS ca interfaţă custom şi un cititor de amprente integrat în display. Lansarea oficială e aşteptată în trimestrul întâi din 2023, dar surprize ar putea apărea şi să îl vedem mai devreme.

Etichete: , ,

Sursa: fonearena