Portul USB-C devine obligatoriu pe iPhone-urile vândute în Europa de pe 28 decembrie 2024

Scris de | 10 decembrie, 2022
Portul USB-C devine obligatoriu pe iPhone-urile vândute în Europa de pe 28 decembrie 2024
Foto: Pixabay

Spectrul obligativităţii portului USB-C pe dispozitivele vândute în Europa plutea până acum deasupra celor de la Apple mai mult ca o teorie. Iată că ne apropiem de momentul punerii în practică, mai ales că avem şi un termen limită.

UE a publicat Directiva Încărcătoarelor Comune în monitorul său oficial, menţionând data de 28 decembrie 2024 ca termen final. De la acea dată fiecare telefon, tabletă, cameră, căşti, consolă, boxă portabilă, tastatură, mouse, sistem de navigaţie vândut în UE va trebui să aibă port USB-C. Altfel, el va fi scos de la vânzare şi producătorul său amendat. Dacă încărcarea se face la peste 15W, există şi cerinţa suportului USB Power Delivery.

Apple e cea mai afectată companie, ea vânzând telefoane cu conector Lightning de un deceniu deja. Partea bună e că va trece în sfârşit dincolo de standardul USB 2.0 asociat lui Lightning, chiar dacă zvonurile afirmă că iPhone 15 şi 15 Pro vor avea versiuni diferite de USB-C. Modelul Pro va primi viteze superioare de transfer şi încărcare. Sunt şi voci care revin la acea teorie ce spunea Apple va prefera pur şi simplu să renunţe la orice soi de port, conector, oferind alimentare wireless doar.

La urma urmei ar renunţa şi la butoane fizice, amintind de acel concept de pe vremea lui Steve Jobs şi Jony Ive care nu avea nici butoane, nici porturi şi era doar un ecran ţinut în palma practic. Din 28 aprilie 2026 aceleaşi reguli UE se vor aplica şi porturilor de pe laptopuri.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena