Honor Pad V8 Pro este o tabletă de gaming cu ecran de 144 Hz, procesor Dimensity 8100

Scris de | 29 decembrie, 2022
Honor Pad V8 Pro este o tabletă de gaming cu ecran de 144 Hz, procesor Dimensity 8100

Honor a ţinut un eveniment pe 26 decembrie 2022, axându-se pe debutul telefonului Honor 80 GT. A debutat şi tableta de gaming Honor Pad V8 Pro, care vine cu funcţii atipice pentru segment.

E o tabletă flagship, cu un ecran destul de mare, un IPS LCD de 12.1 inch, cu rezoluţie de 2560 x 1600 pixeli. E un panou 10 bit, cu gamă de culori DCI-P3 şi refresh rate de 144 Hz. Plusează serios şi la acustică, având 8 difuzoare la bord, o funcţie pe care am văzut-o şi pe tablete Huawei premium.

Procesorul este un MediaTek Dimensity 8100, un CPU octa core care e cel mai puternic chipset midrange de la MediaTek disponibil în 2022. E însoţit de 8 sau 12 GB RAM şi 128 sau 256 GB stocare. Un alt aspect inedit e faptul că tableta propune certificare IMAX Enhanced, ceva ce nu am mai văzut pe tablete până acum. Ce e drept certificarea IMAX se aplică mai degrabă la conţinuturi de pe Disney+.

Cele 8 speakere de la bord au suport pentru sunet cu surround DTS:X. Nu uităm de productivitate, tableta primind şi o tastatură ataşabila magnetic, care o transformă în laptop. A apărut şi un stylus, tot pentru productivitate, dar ambele sunt vândute separat.

În privinţa camerelor, avem una de 13 MP în spate şi una de 5 MP în faţă. Nu am uitat de baterie, una de 10.040 mAh, cu încărcare la 35W pe fir. Vine în variante de culoare gri, albastru şi portocaliu, ultima cu imitaţie de piele pe spate. Celelalte două sunt din aluminiu.

Preţul porneşte de la 420 de dolari.

Etichete: , , ,

Sursa: gsmarena