SwitchBot Lock Vision îți descuie ușa de la intrare prin recunoaștere facială 3D

Scris de | 18 mai, 2026
SwitchBot Lock Vision îți descuie ușa de la intrare prin recunoaștere facială 3D

Producătorul de soluții de securitate smart home SwitchBot a lansat Lock Vision, o nouă gamă de yale smart formată din Lock Vision și Lock Vision Pro. Acestea ar fi primele dispozitive de acest gen cu recunoaștere facială 3D, un sistem similar cu cel folosit pe iPhone-uri pentru Face ID. Sistemul proiectează peste 20.000 de puncte infraroșu pentru a construi hărți faciale 3D, iar compania susține că deblocarea se face în mai puțin de o secundă.

SwitchBot Lock Vision oferă și alte capabilități de autentificare, desigur. Sunt menționate „palm vein recognition” (recunoașterea venelor din palmă”, autentificarea cu amprentă, cu NFC, parolă PIN sau prin aplicație și, desigur vine cu integrare Matter-over-Wi-Fi cu sistemele smart home moderne, care nu necesită neapărat un hub dedicat SwitchBot. Produsul contează pentru utilizatorii care vor o soluție de acces fără atingere, dar și pentru ecosistemele smart home unde compatibilitatea contează mai mult decât încă o aplicație instalată pe telefon.

Deblocare facială 3D și acces fără atingere

Diferența între utilizare unei soluții de recunoaștere facială duce la reducerea risculiui de autentificare falsă. De asemenea, pentru că nu este dependentă de o cameră foto tradițională, poate să funcționeze mai bine în scenarii de iluminare dificilă. Tot folosind camera cu infraroșu funcționează și deblocarea prin recunoașterea palmei, fără atingerea dispozitivului. Acel sistem funcționează inclusiv când mâinile sunt ude, murdare sau greu de citit de un scanner clasic de amprentă.

SwitchBot include și un sistem de securitate pe șase niveluri, care acoperă blocarea, deblocarea, comunicația, alarmele și alimentarea. Lista de funcții include alerte de manipulare, protecție la deblocare forțată, confirmare pentru remote unlock, emergency SOS fingerprint recognition și blocare automată după tentative repetate eșuate.

Încuietorile vin cu acumulatori de 10.000 mAh integrați, garantați să funcționeze pentru 12 luni la o singură încărcare, iar o baterie CR123A este folosită drept backup. Există și un port USB pentru urgență, în cazul în care nicio baterie nu este încărcată, care permite alimentarea sistemului pe loc.

Prețuri și disponibilitate În europa, SwitchBot Lock Vision Pro costă 325 euro, în timp ce  SwitchBot Lock Vision „standard” are un preț de 305 euro (redus la 241, la momentul redactării acestui articol) pe Amazon Germania. Diferențele exacte dintre variante nu sunt evidente de pe paginile de produs oficiale.

Etichete: , , ,

Sursa: Notebookcheck