Samsung Galaxy Book2 Go 5G este un laptop 5G Samsung cu interconectare cu produse Galaxy

Scris de | 18 ianuarie, 2023
Samsung Galaxy Book2 Go 5G este un laptop 5G Samsung cu interconectare cu produse Galaxy

Samsung merge pe mâna conectivităţii 5G, odată cu lansarea noilor sale laptopuri din gama Book2 Go. Acestea au procesor Snapdragon 7c+ Gen 3 la interior şi conectivitate 5G asigurată de modemul aferent.

Samsung a dezvăluit deja laptopul Galaxy Book2 Go cu săptămâni în urmă, cu plusurile unui CPU ARM pe Windows, mai precis autonomia. Acela era totuşi doar un model Wi-Fi, iar acum apare şi unul 5G. Galaxy Book2 Go 5G propune două sloturi SIM şi combină ideea de SIM fizic cu eSIM. Conexiunea 5G foloseşte benzile sub 6 GHz. Laptopul se poate conecta la Wi-Fi 6E şi poate lucra foarte bine cu alte temrinale Galaxy.

Spre exemplu puteţi conecta o tabletă Galaxy Tab folosind funcţia Second Screen. Pairing-ul se face mai rapid şi facil şi pentru Galaxy Buds. Galaxy Book2 Go 5G măsoară 15.5 mm în talie şi cântăreşte 1.44 kilograme, deci e un laptop compact. E şi dur, are certificare militară şi rezistă la temperaturi foarte ridicate, coborâte, şoc termic, vibraţii, presiune redusă şi umiditate.

Ecranul este un LCD de 14 inch, cu rezoluţie 1080p, iar balamaua se roteşte la 180 de grade. Rulează Windows 11 Home şi suportă aplicaţii x86 32 şi 64 bit. La conectivitate bifăm două porturi USB-C, două porturi USB-A 2.0 şi unul combo jack audio. Apare şi slot microSD, iar bateria de 42.3 Wh vine la pachet cu încărcător de 45W. Produsul porneşte de la 500 de euro.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena