Huawei P60 Pro ar urma să aibă un Snapdragon 8 Gen 2 la interior

Scris de | 23 ianuarie, 2023
Huawei P60 Pro ar urma să aibă un Snapdragon 8 Gen 2 la interior

Seria P60 de la Huawei are lansarea zvonită pentru luna martie, și la începutul anului am văzut deja majoritatea specificațiilor cu care ar urma să sosească flagship-ul P60 Pro al companiei din Shenzhen. La aceste informații se mai adaugă și un nou zvon, grație unui leakster chinez, care susține că telefonul ar avea la interior un Snapdragon 8 Gen 2, cel mai nou procesor Qualcomm, însă din nou într-o versiune LTE, nu una 5G. Bineînțeles, asta nu e tocmai o surpriză, ținând cont de limitările pe care guvernul SUA le impune în continuare producătorului.

Alături de procesor, au fost confirmate de către leakster și câteva specificații aflate anterior, precum ecranul, care ar urma să fie un OLED de 6,6 inchi cu 120Hz rată de refresh și rezoluție de 1440p, precum și capacitatea telefonului de a se încărca la 100W pe fir, sau la 50W wireless. În total, bateria ar avea 5000mAh.

Senzorul principal este unul de 50MP, un Sony IMX888, în timp ce ultrawide-ul este tot de la Sony, IMX858, și tot de 50MP. Camera tele va avea 64MP și este un OmniVision OV64B, și aceste informații fiind confirmate după ce le-am aflat anterior, la începutul lui 2023. Printre specificații se mai numără și rezistența la apă și praf IP68, precum și prezența sistemului de operare HarmonyOS 3.0, principalele semne de întrebare rămase fiind așadar legate de data de lansare și prețul celui mai nou flagship Huawei.

Etichete: , , , , , ,

Sursa: New Huawei P60 Pro leaked specs suggest Snapdragon 8 Gen 2 chipset