Tableta Samsung Galaxy Tab S9+ apare în primele imagini scăpate online

Scris de | 4 aprilie, 2023
Tableta Samsung Galaxy Tab S9+ apare în primele imagini scăpate online

La început de an 2022 primeam pe lângă telefoanele Galaxy S22 şi seria de tablete Galaxy Tab S8. Acum iată-ne în aprilie 2023 şi nici urmă de un Tab S9 la orizont. Totuşi scăpări au fost, iar cea mai nouă îl implică pe Samsung Galaxy Tab S9+.

Tableta Samsung Galaxy Tab S9+ e cea care tocmai a înregistrat o scăpare, într-o serie de randări bazate pe fişiere CAD. Acestea parvin de obicei producătorilor de accesorii pentru a afla dimensiunile corecte. Tab S9+ pare să fie identic cu predecesorul, păstrând un ecran de 12.4 inch, cu rezoluţie de 2800 x 1752 pixeli, cititor de amprente integrat în ecran şi difuzoare quad.

Are şi camera duală în spate, cu filmare 4K şi o zonă specială magnetică pe care se ataşează şi încarcă stylusul S-Pen. Ca şi Tab S8+ din 2022, noul venit va oferi suport pentru încărcare la 45W pe cablu via port USB-C 3.2. Ce s-a schimbat totuşi e designul camerelor, fiecare cu inelul său propriu şi fără modul dedicat. Am putea vedea şi o cameră frontală secundară, utilă pentru deblocarea în siguranţă a ecranului şi apel video mai avansat.

Specificaţiile nu au ajuns pe Internet, dar e uşor de presupus că primim un procesor Snapdragon 8 Gen 2, 8 GB RAM, 128 GB stocare, o baterie de minim 10.000 mAh. Talia subţire şi Android 13 cu One UI 5.1 sunt de asemenea uşor de anticipat. Nu ar strica nici certificarea IP.

Etichete: , , ,

Sursa: wolfoftablet