Garmin Forerunner 265 – Ok, acum înțeleg hype-ul (REVIEW)

Garmin Forerunner 265 – Ok, acum înțeleg hype-ul (REVIEW)

Scris de | 7 aprilie, 2023

Garmin este fără îndoială brandul de smartwatch-uri cu cei mai loiali fani, și vei știi cu siguranță asta dacă ai vreo cunoștință care poartă un astfel de ceas (sau, cine știe, poate chiar tu ești purtătorul de Garmin al grupului). Ideea e că până acum nu am avut ocazia de a sta cu un astfel de ceas la mână pentru o perioadă mai îndelungată, iar lucru acesta s-a schimbat în ultima lună, pentru că fix vreo 30 de zile am împlinit de când la încheietura mea a poposit Garmin Forerunner 265. 

Și ce pot să spun după perioada asta de utilizare este doar: I get it. I get the hype now.

Design

Am spus de mai multe ori, atunci când testam smartwatch-uri, că nu sunt un fan al cadranelor mari de ceas, dintr-un motiv pur estetic. Mi se par butucănoase, ies mult în evidență și nu se prea potrivesc cu încheietura subsemnatului, care e on the leaner side, mai de pianist așa. Ceva la acest Forerunner 265 mi-a plăcut însă, pentru că de când l-am pus la mână, nici că l-am mai dat jos fără să fie nevoie să îl încarc. Am și dormit cu el, lucru pe care îl găsesc de obicei aproape imposibil cu un ceas, dar cine știe, poate a fost și entuziasmul de a testa în sfârșit un Garmin unul din motivele acestor „reușite”.

Garmin Forerunner 265 este așadar un ceas mare, negru în varianta primită de noi, însă extraordinar de ușor, la 47 de grame, fiind realizat pentru alergare. Nu aș spune că nu îl simți la mână, dar materialul din care e realizat, alături de brățara din silicon îl fac confortabil și plăcut pentru purtare constantă. În plus, aceasta se curăță foarte ușor după un antrenament.

În cutie nu găsești prea multe lucruri, doar ceasul și încărcătorul proprietar, care se introduce în partea din spate a ceasului. E un sistem puțin bizar, și ar fi bine să știi mai tot timpul pe unde l-ai pus, mai ales că nu o să recurgi la el la fel de des ca în cazul altor branduri, bateria lui Forerunner 265 fiind excelentă. Marginile sunt făcute dintr-un polimer ranforsat cu fibră și în general aș zice că ceasul este foarte rezistent, protecția de tip Gorilla Glass 3 oferită de Corning făcându-și treaba foarte bine. După o lună de utilizare, ecranul ceasului este ca nou, neavând nici măcar zgârieturi fine.

Garmin Forerunner 265 are un diametru de 46 de milimetri, destul de mare așadar, dar iată că sintagma „negrul subțiază” s-a transpus și în cazul ceasului acesta în ceea ce mă privește, pentru că nu mi se pare deloc atât de mare. Stă foarte bine la încheietură și nici nu a lăsat urme atunci când l-am strâns puțin mai tare ca să fiu sigur că rămâne fix. 

Pe lateralele ceasului remarci nu mai puțin de 5 butoane, și ți se indică ce face fiecare pe marginea cadranului. Astfel, ai un buton care reglează luminozitatea, două butoane care te ajută să navighezi prin meniu, dacă nu ești fan al touchscreen-ului, un buton de Back, pentru a reveni la meniul anterior, și unul pe care scrie mare RUN, și care bănuiesc că intuiești deja ce face – pornește sau oprește alergarea, sau îți permite să intri în meniul rezervat activităților. 

Ecran

Garmin Forerunner 265 are un ecran de 1,3 inchi, cu un diametru de 32,5mm. Rezoluția este de 416 x 416 pixeli, și vorbim de un AMOLED foarte frumos și luminos, care poate fi văzut clar fără probleme și în lumina soarelui. Astfel, atunci când alergi, poți arunca o privire rapidă pentru a vedea timpul și distanța parcursă, cât de repede te miști sau dacă ar trebui să mai crești un pic ritmul. 

Ecranul este colorat și ai o mulțime de watch faces pe care le poți folosi, pentru a-ți oferi detaliile de care ai nevoie. Eu am rămas la una simplă, care arată vremea, ora la care răsare soarele și rimtul cardiac, pe lângă oră bineînțeles. De asemenea, poți activa și modul Always-On, însă nu sunt un fan al acestuia pe ceas, astfel că am preferat să nu îl folosesc – plus că va „mânca” din durata de viață a bateriei, lucru pe care nu l-am dorit.

Un swipe în sus sau în jos îți va arăta informațiile cele mai importante prin care poți apoi scrolla pentru a ajunge la lucrurile care te interesează. Poți vedea imediat indicele VO2 Max, Training Status-ul tău, cât de pregătit ești de un antrenament, notificări, vreme, pași, cât de bine ai dormit și multe, multe altele, pentru că poți adăuga alte tipuri de informații în acest meniu. 

Funcții

Garmin Forerunner 265 vine cu toate funcțiile pe care le-ai aștepta de la un smartwatch în 2023. Are o suită de moduri de urmărire a sportului pe care îl practici, inclusiv tipuri diferite de alergare – simplă, pe bandă, în interior, virtual running, ultra running, trail running și altele. Odată ce începi un exercițiu, ceasul va activa automat și GPS-ul, permițându-ți astfel să monitorizezi ruta pe care ai făcut-o, și să vezi în aplicație toate datele pe care ți le-ai putea dori.

Monitorizarea somnului este și ea o funcție importantă de pe Forerunner 265, și dacă reușești să dormi cu el la mână, atunci vei avea o mulțime de detalii de observat a doua zi dimineața, pentru că Garmin a inclus și ceva numit Morning Report, care îți spune cât de pregătit ești de un antrenament în ziua respectivă. De asemenea, ți se recomandă și tipul de antrenament pe care ai putea să îl faci, există și un Sleep Score, în funcție de cât de bine ai dormit și ți se arată și frecvența ritmului cardiac pe timpul nopții. Îmi place foarte mult acest Morning Report, cam el e și motivul pentru care am dormit cu ceasul la mână în aproape fiecare noapte de când am început să îl testez.

Ai la dispoziție și posibilitatea de a-ți măsura nivelul oxigenului din sânge, oricând îți dorești, nu doar pe timpul nopții, cum este cazul la alte smartwatch-uri. Măsurarea ritmului cardiac se face în fiecare secundă și poți vedea cu exactitate ce puls ai avut în orice moment din ultimele 24 de ore. Cel mai mare avantaj pe care îl are Garmin însă este reprezentat de pedometru, sau senzorul de măsurat pașii, care este extraordinar de exact și nu „bagă de la el” cum tind să facă senzorii de pe alte device-uri. Îți poate măsura inclusiv stride-ul, adică distanța medie pe care o parcurgi cu un pas.

De altfel, orice aspect care se leagă de măsurarea exactă a exercițiilor pe care le faci, fie că vorbim aici de alergare sau de exerciții la sală, mi se pare extraordinar de precis pe Garmin. De la numărarea repetărilor pe care le faci, până la animații care îți arătă workout-ul pe care îl ai pe ecran, semnale că ești prea lent în timp ce alergi sau setarea unui auto goal pentru pașii pe care îi faci – adică un număr generat de ceas, după ce îți învață obiceiurile zilnice -, tot ceea ce oferă Garmin Forerunner 265 mi se pare extraordinar de motivant și pentru mine a reprezentat un adevărat imbold să fac mai mult sport. Pentru că ar fi chiar păcat să am un așa ceas la mână și să nu mă folosesc măcar de 60-70% din ce îmi oferă.

Evident, nu lipsesc nici funcțiile din zona de sănătate, precum măsurarea ciclului menstrual pentru femei, remindere pentru relaxare și monitorizarea stresului, și ai chiar și un Fitness Age, care estimează cât de „fit” ești comparativ cu vârsta ta reală. 

Aplicație și autonomie

Sincer, cred că ar fi mai ușor să specific ce funcții NU are Garmin Forerunner 265, decât să vorbesc despre toate pe care le are, pentru că este cu siguranță cel mai complex smartwatch pe care l-am utilizat până acum. Iar lucrul acesta se vede și în aplicație care, deși nu este cea mai atractivă din punct de vedere al interfeței (acolo încă mi se pare că Fitbit domină), este cu siguranță cea mai detaliată pe care am văzut-o până acum. De la predicții de cursă, până la excel-uri întregi despre ultimul tău antrenament sau alergare, care îți arată cât timp ai petrecut în contact cu solul, în milisecunde, ai atât de multe detalii și meniuri în aplicația Garmin Connect (frumos nume, hehe), încât poți petrece măcar o oră numai descoperind tot ce îți oferă.

Pentru cineva nou în „universul Garmin”, aplicația poate părea copleșitoare la început și destul de greu de înțeles, ținând cont de câte cifre și date vezi imediat ce intri în ea. Odată ce te obișnuiești însă, complexitatea sa nu are cum să nu te satisfacă, pentru că vei afla cam tot ce ți-ai putea dori cu privire la alergarea sau antrenamentul tău recent.

Pentru aplicații și fețe de ceas noi există Connect IQ, un store digital al celor de la Garmin de unde poți descărca aceste lucruri. Sunt 8GB de memorie la interiorul lui Forerunner 265, astfel că îți poți descărca melodiile pe care le dorești de pe Spotify. Notificările funcționează perfect, iar pentru a răspunde la mesaje ai câteva variante prestabilite. 

Autonomia este excelentă. Cu aproximativ 2-3 antrenamente/alergări pe săptămână o să încarci ceasul la fiecare 9-10 zile, sau mai devreme cu câteva zile dacă te pregătești pentru semimaraton sau maraton. La mine nu e cazul, deci am încărcat Garmin Forerunner 265 cam o dată la 10–11 zile, în funcție de cât de leneș am fost într-o săptămână. E o autonomie excelentă, și una care îți permite să îți iei ceasul cu tine și printr-o drumeție fără să te temi că rămâi cu el doar ca accesoriu.

Concluzia connect

Garmin Forerunner 265 este un smartwatch excelent. De la design, la funcționalități și aplicație, toată experiența de utilizare a acestui ceas este superbă, iar cantitatea de detalii pe care o primești despre exercițiile fizice pe care le faci este cu adevărat impresionantă. Înțeleg acum hype-ul posesorilor de Garmin, și pot să spun că am început să îl resimt și eu, într-o oarecare măsură.

Plusuri

  • O gălăgie de funcții pentru alergare și antrenamente.
  • Design extraordinar de ușor, în ciuda mărimii.
  • Aplicație complexă.
  • Ecran AMOLED superb și luminos, foarte ușor de văzut în lumina soarelui.

Minusuri

  • Destul de scump.

Etichete: , , , ,