Telefonul pliabil OnePlus Fold va fi dezvăluit în august la New York

Scris de | 10 iunie, 2023
Telefonul pliabil OnePlus Fold va fi dezvăluit în august la New York

OnePlus e cea mai nouă companie din domeniul pliabilelor şi îşi va lansa primul său astfel de telefon în al treilea trimestru al acestui an. Aflăm acum că OnePlus Fold debutează la New York în august.

Informaţia vine de la o sursă bine conectată, care nu prea dă greş cu zvonurile. Înseamnă că OnePlus Fold va debuta la o săptămână sau două după Galaxy Z Fold 5 şi Galaxy Z Flip 5 (care vin pe 26 iulie). Acestea din urmă vor debuta de această dată doar în Coreea de Sud, fără eveniment în SUA sau Europa. Între timp OPPO pregăteşte lansarea lui Find N3 în China şi ne interesează asta deoarece sunt şanse mari ca OnePlus Fold să fie acelaşi telefon, doar rebranduit.

Astfel, ne aşteptam la un ecran intern de 8 inch, cu rezoluţie Quad HD+, plus un ecran extern de 6.5 inch Full HD+, cu refresh rate de 120 Hz. Un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 se află la interior, plus 16 GB RAM LPDDR5 şi până la 512 GB stocare UFS 4.0. Telefonul va rula Android 13 cu OxygenOS 13.1, un pic dezamăgitor, deoarece în acea perioadă ar trebui să avem deja Android 14 pe piaţă.

Specificaţiile cunoscute pentru telefon includ şi o baterie de 4800 mAh cu suport pentru încărcare la 80W. Va avea şi o cameră principală de 50 MP, cu stabilizare optică, una de 48 MP ultrawide şi una de 32 MP periscopică telephoto. Există şi două camere selfie de 32 MP la bord, una pentru fiecare ecran.

Etichete: , , , ,

Sursa: GSMArena