Microsoft e acum mai aproape de achiziţia Activision după ce câştigă bătălia la tribunal

Scris de | 13 iulie, 2023
Microsoft e acum mai aproape de achiziţia Activision după ce câştigă bătălia la tribunal

Microsoft a făcut în această săptămână un pas important spre achiziţia Activision-Blizzard, câştigând o bătălie la tribunal. Un judecător districtual a permis înfăptuirea achiziţiei, eliminând blocajul pus de FTC (Federal Trade Commission).

Judecătorul Corley de la Tribunalul Districtual din Districtul de Nord al Californiei afirmă că se declară mulţumit de promisiunea Microsoft de a face Call of Duty disponibil pe alte platforme, inclusiv Xbox şi Nintendo Switch. Era vorba despre o practică anticoncurenţială citată până acum de către FTC. Evident se poate produce un apel, dacă FTC se prezintă cu documente până vineri, 14 iulie.

Judecătorul mai sus menţionat a luat în calcul înţelegerea pe 10 ani pe care Sony şi Microsoft se pregătesc să o semneze pentru Call of Duty. E luată în calcul şi înţelegerea cu Nintendo. Gigantul american va aduce titlurile Activision de asemenea pe câteva servicii de cloud gaming, fără a face rău concurenţei din segment.

Înţelegerea dintre companii valorează aproape 69 de miliarde de dolari şi a primit în ultimul an şi binecuvântarea UE. Acum mai rămâne doar CMA (Competitions and Market Authority) din Marea Britanie de convins. Autoritatea britanică e îngrijorată cu privire la cloud gaming, se pare. Acolo se poartă negocieri încă.

Etichete: , , , ,