Minecraft a bătut un nou record: peste 300 de milioane de copii vândute

Scris de | 16 octombrie, 2023
Minecraft a bătut un nou record: peste 300 de milioane de copii vândute

Minecraft și-a rezervat locul în istoria gamingului acum mult timp, devenind rapid unul dintre cele mai populare jocuri lansate vreodată. Dar nimeni nu cred că se aștepta în 2009, atunci când am făcut cunoștință prima dată cu jocul, că acesta va ajunge chiar atât de departe. Cu toate astea, în 2023 încă se ține foarte bine și a reușit să doboare un record de care nu se va atinge nimeni, foarte mult timp de-acum înainte: 300 milioane de copii vândute. DAMN!

Ca să înțelegeți cât de impresionant este numărul ăsta, următorul cel mai bine vândut joc de pe piață este GTA 5 de la Rockstar, care încă nu a ajuns la 200 de milioane de copii vândute; la ultima numărătoare erau undeva la 185 de milioane. Iar ăsta este un exemplu din lumea jocurilor. Dacă ne uităm în alte industrii, albumul Thriller al lui Michael Jackson a vândut vreo 70 de milioane de copii, în timp ce filmul Avatar al lui James Cameron (cel mai de succes film dpdv al încasărilor) a avut încasări de 2.9 miliarde de dolari – adică cât a făcut Minecraft pentru Microsoft de când a fost cumpărat în 2012.

Anunțul a venit în cadrul Minecraft Live 2023, iar cea responsabilă de livrarea acestei vești a fost chiar șefa Mojang Studio, Helen Chiang:

Pe măsură ce ne apropiem de aniversarea de 15 ani, Minecraft rămâne unul dintre cele mai bine-vândute jocuri din toate timpurile, cu peste 300 de milioane de copii vândute, un record la care nu a visat nimeni atunci când a pus primele cărămizi.

Etichete: ,