Apple cedează presiunilor: va permite mesagerie RCS pe iPhone

Scris de | 17 noiembrie, 2023
Apple cedează presiunilor: va permite mesagerie RCS pe iPhone
foto via @istyle.ro

În ultimii ani, Google și alte companii care produc smartphone-uri cu Android au pus presiune pe Apple pentru a adopta standardul RCS (Rich Communication Services), în aplicația Messages. Se pare că producătorul de iPhone-uri cedează, în sfârșit, întrucât a anunțat oficial că în 2024 va adăuga RCS pe telefoanele sale. Acest lucru înseamnă că utilizatorii de iOS și Android vor putea trimite mesaje lungi, fișiere video și imagini, fără să folosească aplicații terțe, direct prin aplicațiile implicite de SMS-uri.

Apple va adopta RCS, standardul deschis pentru mesagerie avansată pe mobil

Confirmarea a venit prin intermediul unei declarații oficiale oferită către publicația 9to5mac. Reprezentanții Apple spun că suportul pentru RCS va veni în curând, dar totodată compania va recomanda în continuare utilizarea iMessage pentru conversații cât mai securizate:

„În ultima parte a anului viitor, vom adăuga suport pentru RCS Universal Profile, standardul așa cum este publicat în prezent de GSM Association. Credem că RCS Universal Profile va oferi o experiență de interoperabilitate mai bună în comparație cu SMS sau MMS. Aceasta va funcționa alături de iMessage, care va continua să fie cea mai bună și mai sigură experiență de mesagerie pentru utilizatorii Apple.”

Această confirmare vine doar la câteva zile după ce Nothing a confirmat că lansează Nothing Chats, aplicația care permite utilizatorilor de Nothing Phone (2) să folosească iMessage pentru a conversa cu utilizatori de pe iOS. Conform declarațiilor de mai sus, cel mai probabil, suportul pentru RCS va veni în iOS 18, în a doua jumătate a anului,

Aceasta este doar cea mai recentă decizie surprinzătoare din partea Apple în ultima perioadă. Compania a adoptat pe iPhone 15 standardul universal USB-C pentru încărcare, după mai bine de zece ani de utilizare a port-ului Lightning, proprietar. De asemenea, în urma regulamentului DMA, compania Apple va fi obligată să deschidă sistemul de operare iOS, pentru a permite instalarea de aplicații din afara App Store. Astfel, diferențele între telefoanele cu iOS și Android devin din ce în ce mai mici.

Etichete: , ,

Sursa: 9to5mac