Modulele de memorie CAMM vor veni și pe PC în următorii ani

Scris de | 15 ianuarie, 2024
Modulele de memorie CAMM vor veni și pe PC în următorii ani

La nivel hardware și metodă de asamblare, PC-urile sunt cam aceleași de câțiva ani încoace. Schimbările de natură fizică au fost puține, iar de cele mai multe ori s-au redus la carcasă și câteva componente precum plăcile video. Dar nicio schimbare nu a riscat să altereze lucrurile atât de mult pe cât o va face adopția standardului de module CAMM, ce vin ca înlocuitoare pentru formatul DRAM cu care suntem atât de familiari. Despre acest subiect au vorbit cei de la SK Hynix în cadrul evenimentului CES 2024 care s-a desfășurat săptămâna trecută în Las Vegas.

CAMM este un standard nou de memorie, și chiar dacă nu a primit foarte multă atenție mainstream, tehnologia a ajuns deja la cea de-a doua generație. Dar ce este diferit față de modulele precedente? Păi, treaba stă cam așa: modulele astea noi sunt mai mici fizic, dar în același timp oferă capacități mai mari de RAM. Altă diferență este slotul necesar, astfel în comparație cu memoriile normale, modulele CAMM vor avea un socket dedicat, similar cu cel pentru procesor. Tehnologia este deja folosită în laptopuri, acolo unde vine sub forma LPCAMM2. La fel ca și la memoria LPDDR5, primele două litere indică faptul că avem parte de module low-power, cu consum redus.

La bază, modulele acestea sunt tot DDR5, ceea ce înseamnă că vor funcționa similar. Asta reiese și din descrierea oferită de organizația JEDEC, care a anunțat publicarea standardului CAMM2.

Modulele DDR5 și LPDDR5/5X de tip CAMM2 sunt potrivite pentru diferite scenarii de utilizare. Modulele DDR5 CAMM2 sunt gândite pentru notebook-uri puternice și sisteme desktop, în timp ce modulele LPDDR5/5X țintesc spre o plajă mai mare de notebook-uri și diferite aplicații de tip server.

În timp ce CAMM2 JESD318 definește un conector comun gândit pentru DDR5 și LPDDR5/5X, este crucial să înțelegem că așezarea pinilor este diferită. Pentru a oferi suport pentru cât mai multe tipuri de plăci de bază, procedurile de montare variază intenționat pentru a preveni montarea unui modul acolo unde nu ar trebui să fie instalat.

Din fericire, sau din păcate, ne mai despart ani buni de adopția la scară larga ale noilor module de memorie. Acestea necesită un soclu dedicat, ceea ce va schimba masiv așezarea componentelor pe placa de bază. Pe lângă asta vor trebui regândite funcțiile de overclock, tuning și suportul pentru profile de OC precum Intel XMP și AMD EXPO. Impactul în piață va fi masiv atunci când modulele CAMM vor fi lansate, dar până atunci avem kit-uri de memorie DDR5 de viteză mare cu care să ne jucăm.

Etichete: , ,