Dacă aștepți un telefon cu dimensiuni reduse de la Apple, atunci variantele tale sunt destul de limitate – cel mai mic iPhone 15 spre exemplu are 6,1 inchi în diagonală. Varianta iPhone 15 Plus a atins însă 6,7 inchi, exact ca iPhone 15 Pro Max, iar zvonurile cu privire la seria următoare de telefoane de la Apple nu menționează nimic cu privire la o modificare a dimensiunilor – deci ne așteptăm ca și iPhone 16 Plus să aibă tot 6,7 inchi.
Din fericire, lucrurile s-ar putea să se schimbe odată cu anul viitor și iPhone 17 Plus. Acesta ar urma să aibă un ecran mai mic, însă nu se știe exact cu cât anume – cel puțin astea sunt spusele lui Ross Young, de la Digital Supply Chain Consultants. Se pare totuși că această nouă dimensiune îl va situa pe iPhone 17 Plus undeva între varianta normală de iPhone 17 și „campionul” iPhone 17 Pro Max. Sperăm doar să nu ajungă cel din urmă la 6,9 inchi.
Bineînțeles, este încă foarte devreme să vorbim despre ciclul de dezvoltare al seriei iPhone 17 și să considerăm foarte serioase aceste zvonuri, însă merită menționat și faptul că Ross Young are un istoric foarte bun în ceea ce privește aceste informații. Deci, dacă aștepți un iPhone cu Plus în coadă care să încapă în buzunar, s-ar putea să ai noroc.