Honor a lansat Honor 200 Pro aproape de sfârșitul lunii mai, dar asta nu înseamnă că nu avem deja zvonuri despre următorul device din seria producătorului. Ba mai mult, avem deja un render care a apărut pe internet cu acesta și care dezvăluie un design unic, pe care l-am putea vedea pe Honor 300 Pro. Astfel, telefonul ar putea sosi cu un modul de cameră într-o formă de U, pe care nu am mai văzut-o până acum pe niciun alt telefon, și în care se vor afla trei senzori și blițul. Pe față, display-ul va fi curbat și va include 2 camere frontale, la fel ca actualul model, Honor 200 Pro.
Specificațiile sunt mai mult la stadiul de presupunere momentan, dar e foarte posibil ca multe dintre acestea să se și regăsească pe varianta finală a device-ului. Astfel, se speculează că ansamblul de cameră ar avea un senzor principal de 50MP și va fi capabil de zoom 50X cu un senzor telefoto. Pentru performanță, este așteptată integrarea unui Snapdragon 8 Gen 3 și a unei baterii de 5300mAh, care să ofere suport pentru 100W încărcare pe fir, respectiv 66W încărcare wireless.
Ecranul telefonului va fi echipat cu a doua generație de tehnologie de protecție a ochilor Honor Oasis, și este așteptat să aibă și protecție la praf și apă de tip IP68, precum și suport NFC și infraroșu. Honor 200 Pro a fost un telefon foarte bine primit în general, la fel ca modelul ceva mai ieftin din serie, Honor 200, pentru care avem și un review ce poate fi citit aici.