Dacă săptămâna trecută am făcut review la un film pentru toate vârstele, cu un roboțel drăguț care are grijă de un pui de rață (The Wild Robot), săptămâna aceasta mergem cu recenzia la polul total opus – un film nerecomandat celor sub 18 ani, cu o dansatoare care se căsătorește cu un (potențial) mafiot rus. Deci, nimeni nu mă poate acuza de o lipsă de varietate 🙂
Anora este marele câștigător din acest an de la Festivalul de Film de la Cannes, fiind recompensat cu premiul Palme d’Or, cel mai prestigios din competiție, care a fost câștigat în ultimii doi ani de titluri precum Anatomy of a Fall sau Triangle of Sadness. De asemenea, este și unul dintre filmele care par că au șanse destul de mari la premiile Oscar ce vor avea loc peste câteva luni, iar recent a intrat și în cinematografele din România.
Povestea filmului pare că urmează o structură destul de clișeică și binecunoscută la Hollywood, cel puțin în primul act. O tânără din Brooklyn, Anora, care lucrează într-un club de striptease întâlnește într-o seară un tânăr rus, Ivan, fiu al unui oligarh. Convinsă că aceasta poate fi povestea ei de basm, Anora acceptă după o foarte scurtă perioadă să se căsătorească cu Ivan. Mariajul celor doi nu pare însă destinat unui succes prea lung, deoarece părinții tânărului pornesc spre New York imediat ce află despre acesta, pentru a anula căsătoria.
Pelicula este scrisă și regizată de Sean Baker, cunoscut pentru Tangerine sau The Florida Project, și dacă ai văzut vreunul din filmele sale anterioare, vei știi deja că acesta are o fascinație cu poveștile foarte bine ancorate în realitate. Iar această fascinație reiese și aici deoarece, dacă în prima parte Anora pare o poveste de Hollywood clasică, de tipul „doi îndrăgostiți împotriva lumii”, în partea a doua filmul ia o turnură extrem de neașteptată și mult mai realistă. Filmul lui Baker reușește de asemenea să găsească o sursă neașteptată de umor în momentele cele mai tensionate din film, cauzând râsete din situații care, la prima vedere, sunt extrem de grave și periculoase. Este un stil foarte specific de umor, care s-ar putea să nu placă tuturor, dar prin care poți spune, cel puțin, că Anora iese în evidență.
Mărturisesc că eu nu sunt cel mai mare fan Sean Baker. Deși este un regizor pe care îl apreciez, nu l-am văzut niciodată ca fiind unul dintre cei mai promițători sau speciali care lucrează acum la Hollywood. Posibil să fie și datorită faptului că, atunci când vezi mai multe filme europene (inclusiv românești) decât americanul de rând sau chiar americanul critic, ești mult mai expus la acest stil foarte realist de a spune o poveste. Astfel, ești și ceva mai greu de impresionat de asta.
Personajul titular este interpretat magistral de Mikey Madison, care are aici o muncă extrem de dificilă. Anora este, la prima vedere, o tânără cu mult tupeu, gălăgioasă, și care nu se ferește să se folosească de orice pentru a-și seduce clienții. Începi să o înțelegi însă destul de ușor de ce este așa pe măsură ce trec minutele, iar contrastul dintre ea și bogații din lumea în care dorește să ajungă te face să fii și mai tare de partea tinerei. De altfel, lupta dintre clase este constant o temă favorită la festivalul de la Cannes, și deși Anora nu o explorează atât de mult precum alte filme din trecut, cum ar fi Triangle of Sadness-ul lui Ruben Östlund, rămâne extrem de importantă și aici.
În alte roluri strălucesc Karen Karagulian, actorul care interpretează un preot armean pe nume Toros, însărcinat să aibă grijă de Ivan pe perioada în care stă în Statele Unite, precum și Ivan însuși – Mark Eydelshteyn. Acesta din urmă reușește să se facă extrem de ușor plăcut sau antipatic, în funcție de nevoile scenei. Yura Borisov joacă rolul lui Igor, un subaltern al lui Toros, caruia la început îi sunt însărcinate momentele de umor situațional ale filmului, după care personajul său începe să prindă ceva mai mult contur și să fie și mai plăcut de spectator.
Există și o interpretare slăbuță în opinia mea, cea a Daryei Ekamasova, care o joacă pe mama lui Ivan. Apare destul de târziu în film, dar felul în care vorbește îți dă imediat senzația de overacting, iar replicile ei sunt destul de prost scrise. Nici tatăl lui Ivan nu e senzațional, dar el nu primește atât de multă atenție, deci cumva nu ai timp să îl iei în calcul.
Anora îmbină foarte bine comedia lui Baker cu o poveste romantică atipică (ba chiar două, la un moment dat). De asemenea, reușește să aibă un final extrem de bine pus în scenă, care te face să regândești puțin anumite aspecte ale peliculei și îți schimbă câteva impresii. Este un one shot excelent realizat, care te va ține lipit de ecran, deși nu e neapărat o scenă foarte confortabil de privit.
Coloana sonoră nu mi s-a părut că ar ieși în evidență în vreun fel, și nu prea am ce să spun legat de ea. Imaginile însă sunt excelente, iar faptul că Sean Baker a și editat filmul merită evidențiat, pentru că a făcut o treabă excelentă. Anora este o peliculă care se joacă mult cu luminile, care are o mulțime de elemente luxoase, în care reflecțiile se pot vedea cu ușurință. Mărturisesc că am încercat în vreo două rânduri să observ dacă apare vreo reflexie a unei lumini sau a camerei într-una din oglinzi, sau uitată într-un colț undeva, dar nu am reușit.
În fine, elefantul din cameră: Anora e un film cu mult sex. Dacă Mikey Madison e celebrity crush-ul tău, o să fii o persoană fericită mai ales în prima parte a filmului. Dacă nu este, s-ar putea să devină. Fata asta trebuie să facă extrem de multe în acest rol, și îmi imaginez că unele lucruri nu i-au venit tocmai ușor. Conduce însă filmul de la un capăt la altul, este elementul principal în aproape fiecare scenă și reușește să interpreteze magistral și să-i confere Anorei orice sentiment și stare ar fi necesară, indiferent de scenă. De-a lungul celor două ore și 20 de minute (poate ar fi putut fi scurtat totuși la 2 ore, și tăiat puțin mai mult din prima parte a filmului), Anora este seducătoare, încrezătoare, speriată, guralivă, obraznică, resemnată, sau furioasă. Iar Madison trece atât de bine și natural prin aceste stări încât nu îmi imaginez cum ar putea să nu primească o nominalizare la Best Actress in a Leading Role la Oscaruri.
