China impune o limită de 15 ore de gaming pentru minori în perioada de vacanță

Scris de | 14 ianuarie, 2025
China impune o limită de 15 ore de gaming pentru minori în perioada de vacanță
foto: Pexels

China, țară cunoscută pentru impunerea de limite de maximum o oră de jocuri video pe zi și doar în zilele de weekend în urmă cu câțiva ani, a impus acum o nouă limită pentru gamerii minori. În perioada vacanței de iarnă, care are loc între 13 ianuarie și 13 februarie, aceștia vor putea să acceseze jocuri video pentru un total de 15 ore. Deja producătorii de jocuri din regiune au implementat noile limite.

Producătorii de jocuri au integrat tehnologii de verificare și limitare a accesului pentru minori

Tencent și Netease, două dintre cele mai mari companii din China care produc jocuri de mobil, au anunțat că în perioada 13 ianuarie – 13 februarie, minorii nu vor putea să se joace decât 15, respectiv 16 ore. Aceste limite sunt impuse pentru a se alinia la legislația în vigoare din China, al cărui scop este combaterea dependenței de jocuri video în rândul copiilor și obligă producătorii de jocuri să ofere acces minorilor la jocuri în perioadele de vacanță pentru maximum 16 ore lunar.

În vacanță, copiii din China au însă voie să se joace o oră pe zi în oricare dintre zilele săptămânii. În timpul școlii, doar vinerea, sâmbăta și duminica pot face asta pentru maximum o oră pe zi. Această lege a intrat în vigoare din august 2021. Problema este însă că doar jocurile video sunt afectate de aceasta, nu și alte activități online ale copiilor. Astfel, aceștia pot să devină dependenți de rețele de socializare, unde pot urmări clipuri video toată ziua, fără restricții.

Sistemele de detecție a minorilor sunt într-o continuă evoluție, necesitând tehnologii avansate de recunoaștere facială, care pot estima vârsta utilizatorului. Tencent spune că a îmbunătățit măsurile pentru a detecta și pedepsi persoanele care încearcă să treacă peste aceste sisteme de securitate. Există o listă de „conturi de risc”, unde sunt adăugate conturile adulților care ar împrumuta  conturile lor către copii. Acestea vor fi mai predispuse la verificări suplimentare prin recunoaștere facială. Și NetEase folosește tehnologii similare, pentru a se asigura că jocurile sale respectă legea din China.

Etichete: , , , ,

Sursa: SCMP