Noua serie Galaxy S25 vine cu un upgrade gratuit la Gemini Advanced

Scris de | 23 ianuarie, 2025
Noua serie Galaxy S25 vine cu un upgrade gratuit la Gemini Advanced

Samsung a lansat aseară oficial noua sa serie de telefoane flagship, Galaxy S25, formată din trei device-uri. Am vorbit deja despre cât costă și cum poți obține cea mai bună ofertă la precomandă în România, însă se pare că telefoanele mai au niște beneficii care ies la iveală atunci când le activezi și începi să le folosești. Unul dintre aceste beneficii este chiar un upgrade gratuit la Gemini Advanced, cel mai bun serviciu AI al celor de la Google.

Galaxy AI reprezintă o parte esențială a noilor telefoane, la fel ca în cazul seriei precedente, Galaxy S24. Funcțiile cu inteligență artificială sunt făcute să funcționeze foarte bine în colaborare cu serviciile celor de la Google, și vedem deja cum Gemini a înlocuit Bixby ca asistentul digital prestabilit pentru telefoanele sud-coreenilor, care oferă acum și acces gratuit la Gemini Advanced.

Este vorba de o ofertă care este disponibilă cel puțin la precomandă (posibil și dacă vei cumpăra telefonul după acea perioadă), și care îți oferă șase luni de acces gratuit la Gemini Advanced, odată cu sosirea telefonului la începutul lunii februarie. Gemini Advanced permite accesul la cele mai bune modele AI ale gigantului american, mult îmbunătățite față de versiunea gratuită oferită de acesta. Practic, dacă vrei să folosești Gemini într-un mod ceva mai profesionist sau pentru task-uri mai avansate, Advanced este cea mai bună soluție.

Gemini Advanced are în mod normal un preț de 20 de dolari pe lună, astfel că cele 6 luni gratuite se traduc într-un bonus de 120 de dolari, iar Google include și 2TB de stocare în Google One pentru toți cei care au un Galaxy S25 nou.

Etichete: , , , , , ,

Sursa: Your new Galaxy S25 comes with a free Gemini Advanced upgrade