Prețurile Google Pixel 10 au fost dezvăluite pe surse: sunt și scumpiri

Scris de | 9 aprilie, 2025
Prețurile Google Pixel 10 au fost dezvăluite pe surse: sunt și scumpiri

Prețurile Google Pixel 10 evoluează diferit în funcție de terminal, însă deocamdată par să nu țină cont de tarifele anunțate de Trump. Astfel discutăm de fapt despre intențiile avute de Google legate de preț, nu despre eticheta care va fi la final în magazin pentru cei din SUA.

Zvonuri despre prețurile Google Pixel 10

Planurile Google privind prețurile Google Pixel 10 sunt interesante și nu se opresc la 2025. Conform zvonurilor neconfirmate oficial, vor fi atât creșteri de preț, cât și scăderi, dar și prețuri care vor rămâne similare cu anul trecut. Articolul pare să nu țină cont deloc de tarifele impuse de Donald Trump, deci ne referim strict la intențiile Google privind prețurile telefoanelor, nu la prețuri finale care vor fi în magazine probabil mai mari.

Modelul Pixel 10 Pro Fold are în plan o reducere a prețului anul acesta. Dispozitivul va costa 1.600 de dolari, adică cu 200 de dolari mai puțin decât a costat Pixel 9 Pro Fold la lansare. Apoi, în 2027, Pixel 12 Pro Fold va costa 1.500 USD.

S-a discutat despre Google că ar vrea să anuleze Pixelul „Pro” mai mic dacă nu se vinde bine. Cu toate acestea, conform sursei citate, nu este cazul. Modelul Pixel Pro mai mic va rămâne în ofertă cel puțin până lansarea Pixel 13 în 2028. Gama Google va include seria Pixel A, modelul midrange, două modele Pro și Pro Fold. Această strategie va continua cel puțin până în 2028.

În plus, seria Pixel A va rămâne la prețul de pornire de 499 USD până lansarea Pixel 12A în 2028. Deci fără creșteri de preț aici. Acest lucru împiedică seria Pixel A și modelul de bază să se suprapună la fel de mult ca în prezent.

O sursă spune că Google va crește prețul Pixel 10 Pro XL. Va crește cu aproximativ 100 de dolari, ceea ce ar aduce Pixel 10 Pro XL la 1200 de dolari și ar adăuga un decalaj mai mare între cele trei telefoane. De asemenea, nu pare să existe un consens privind Pixel 10 și Pixel 10 Pro. Unele discuții spun că se vor scumpi și ele, altele că vor rămâne la același preț. Urmează să aflăm în perioada imediat următoare.

Pixel 10 ar trebui să aibă un preț de pornire de 799 dolari, iar varianta Pro ar putea rămâne la prețul de pornire de anul trecut, de la 999 dolari. Adică ar fi cam 200 de dolari diferență între fiecare model Pixel menționat. De asemenea, rămâne să vedem impactul adus de tarifele impuse de Donald Trump.

Etichete: , , ,

Sursa: Android Headlines