Binecunoscuta platformă educativă Duolingo a început încă din 2023 să își extindă portofoliul de servicii educaționale prin lecții de matematică și teorie muzicală. Acum, viitorul update va aduce cu sine lecții de șah.
Când și cine va avea acces la noile cursuri Duolingo?
Inițial, un număr redus de „studenți” de pe platforma iOS vor avea acces la cursurile de șah, începând cu data de 22 aprilie. Această lansare inițială vizează vorbitorii de limbă engleză și utilizatorii de iPhone, iar mai apoi, în lunile următoare și până la finalul anului, serviciul va fi extins și către utilizatorii de Android, dar și în general către cei care nu vorbesc doar limba engleză.
„Șahul este un joc ideal pentru Duolingo,” a spus Luis von Ahn, co-fondatorul și CEO-ul Duolingo. Astfel, sportul olimpic va fi și mai accesibil publicului larg, lecțiile fiind concepute pentru nivelul de începător. Utilizatorii vor putea învăța de la modul în care piesele se mișcă pe tabla de șah și până la nivelul la care să învețe tactici și strategii avansate.
„Îți ascuțește mintea, este plin de strategie și, la fel ca învățarea limbilor, este o abilitate care se îmbunătățește cu practica”, mai adaugă von Ahn. Astfel, lecțiile de șah vor fi dublate de exerciții practice de a pune în aplicare diverse tactici învățate pe parcurs. De la misiuni precum a da șah mat adversarului sau să finalizezi un joc de șah complet, acest update vine ca o completare a portofoliului educativ pe care aplicația îl oferă utilizatorilor, indiferent de vârstă.
Judecând după parcursul aplicației din ultimii ani, misiunea Duolingo de a îmbina educația cu activități recreative și interactive pare să prindă contur de la un an la altul. În 2023, Duolingo, pe lângă oferta de 43 de limbi străine, introducea și cursuri de bază în aritmetica de zi cu zi și noțiuni elementare și fundamentale ale teoriei muzicale.