Google anunță evenimentul de prezentare pentru Android 16

Scris de | 29 aprilie, 2025
Google anunță evenimentul de prezentare pentru Android 16

Google I/O era de obicei scena pe care compania prezenta cel mai nou Android și cele mai importante funcții noi, se pare că vom primi detaliile despre Android 16 cu o săptămână mai devreme. Un eveniment online, numit „The Android Show I/O Edition” va avea loc pe data de 13 martie și va fi transmis live pe YouTube. Prezentarea va fi ținută de Sameer Samat, președintele ecosistemului Android în cadrul Google, și probabil că va prezenta noul plan pentru lansările sistemelor de operare de mobil pentru viitor.

Android 16 își face apariția publică înainte de Google I/O

Android 16 va fi lansat la mai puțin de 12 luni distanță de Android 15 și este așteptat drept un update mai mic decât de obicei. Deja versiunile recente de Android au adăugat din ce în ce mai puțină funcționalitate nouă nativă pentru telefoane, concentrându-se recent mai degrabă pentru funcții noi în serviciile Google din cloud.

Desigur, Gemini este acum produsul pe care compania îl împinge cel mai mult, iar multe dintre funcțiile noi pe care Google le-a dezvoltat recent le-a păstrat mai degrabă pentru telefoanele sale Pixel, care rulează acum un Android personalizat, nu cel de bază pe care îl folosesc și alte companii partenere.

Evenimentul va fi transmis live pe 13 mai la ora 20:00 a României pe canalul de YouTube Android. O săptămână mai târziu, pe 20 mai, are loc și prezentarea de pornire pentru Google I/O, unde probabil că Sundar Pichai, CEO-ul Alphabet va vorbim mai mult despre eforturile companiei în domeniul AI și în integrarea acestuia în servicii pe care le folosim zi de zi, precum căutări, Gmail sau Google Docs.

„Vom împărtăși noutăți pentru a vă pregăti pentru I/O, unde vom avea și mai multe anunțuri speciale și alte surprize”, a declarat Sameer Samat în legătură cu acest eveniment.

Etichete: , , , ,

Sursa: via The Verge