Săptămâna trecută, Samsung ne-a oferit un teaser pentru Samsung Galaxy Z Fold7, pliabilul său de top din acest an, despre care a spus că va oferi „o Ultra-experiență care depășește simpla listă a unui upgrade de funcții” (asta deși recent un leak nega existența unei versiuni Ultra a acestui telefon). Astăzi, brandul sud-coreean a venit cu încă un semnal prin care ne spune că Galaxy Z Fold7 este „construit să reziste”.
În plus, Samsung mai spune și că Galaxy Z Fold7 este „cel mai subțire, ușor și mai avansat pliabil de până acum” fără să ofere însă și alte detalii, precum grosimea sau greutatea device-ului. Zvonuri mai vechi sugerau însă că acesta va avea chiar mai puțin de 4mm grosime, doar 3,9, o scădere uriașă față de ultima versiune.Deși Samsung nu menționează explicit nici numele telefonului, videoclipul folosit ca teaser confirmă faptul că producătorul se referă la un telefon care se pliază ca o carte, în stilul Foldului, și nu unul de tip clamshell, precum este Galaxy Z Flip7.
Samsung nu a spus nimic încă despre data de lansarea a pliabilelor sale noi, dar, dacă respectă tradiția, ar trebui să le vedem undeva pe la mijlocul lunii iulie, în toată splendoarea lor.