La exact 5 zile distanță de la acest material, avem acum confirmarea oficială din partea Samsung. Următorul Galaxy Unpacked Event va avea loc pe 9 iulie, începând cu ora 10:00 ET, Brooklyn, New York.
„Ultra Unfolds”
Invitația intitulată „Ultra Unfolds” sugerează că, până la urmă, Samsung pregătește și o variantă mai bine echipată a următoarelor pliabile. Un teaser de la Samsung de luna trecută indica un Galaxy Z Fold Ultra care va veni cu Galaxy AI. Nu există specificații în postarea de pe blog, dar compania insistă că acesta va avea „hardware de top în industrie, performanță de ultimă generație și integrare perfectă a inteligenței artificiale optimizată pentru formatul pliabil”.
Mai mult, din videoclipul pe care l-a postat Samsung drept invitație, observăm că producătorul pune accent pe profilul subțire al device-urilor care urmează să fie lansate la începutul lunii iulie.
Conform calendarului anual obișnuit, în această vară, la Unpacked 2025, Samsung va lansa noua generație de Galaxy Z Fold 7 și Galaxy Z Flip 7. Galaxy Z Fold 7 are un profil mai subțire decât modelul anterior, iar carcasa bleumarin este cu siguranță una atractivă. De asemenea, acest lucru indică faptul că atât ecranul exterior, cât și cel interior sunt, se pare, mai mari în acest an, de până la 6,5 inci, respectiv 8,2 inci. Samsung a declarat oficial că Galaxy Z Fold 7 este „cel mai subțire, ușor și mai avansat pliabil de până acum”, fără să ofere însă și alte detalii.
Tot în aceeași perioadă, în metropola americană, Samsung a anunțat o serie de evenimente pentru utilizatorii de dispozitive purtabile, cu intenția de a promova importanța odihnei în pregătirea sportivă, prin intermediul Galaxy Watch, Galaxy Ring și Samsung Health. Startul acestei campanii va fi pe 13 iulie, în New York.
Mai mult, este foarte posibil ca Samsung să profite de ocazie pentru a promova noile Galaxy Watch 8, Watch 8 Classic și Watch Ultra 2.
Evenimentul va fi transmis live pe site-ul oficial Samsung și pe canalul lor de YouTube.