Donkey Kong a fost „mascota” originală Nintendo, dar de-a lungul timpului nu a primit aceeași atenție pe care am văzut-o în cazul seriilor Mario și Zelda. Ei bine, odată cu Switch 2, compania japoneză pare că dorește să îl aducă pe DK înapoi în lumina reflectoarelor, Donkey Kong: Bananza fiind primul joc major lansat pe Switch 2 după debutul consolei. Cu un pedigree promițător, fiind următoarea creație a echipei care ne-a adus și Mario Odyssey pe Swtich 1, dar și cu ajutorul unei mecanici de joc creativă, care permite distrugerea tuturor suprafețelor din niveluri, Bananza pare să fie următorul „clasic” al Nintendo. Este însă jocul pe care toți fanii Switch 2 ar trebui să îl cumpere imediat?
Adevărul este că indiferent dacă Donkey Kong: Bananza ar fi sau nu un joc bun, probabil că tot s-ar bucura de vânzări foarte bune. Asta pentru că Switch 2 a debutat la începutul lunii iunie cu un sigur joc cu adevărat nou: Mario Kart World, cel pe care cu siguranță mulți l-au cumpărat la pachet cu consola. Restul de jocuri disponibile au fost portări de pe alte platforme, precum Cyberpunk 2077, Street Fighter VI și Split Fiction, sau upgrade-uri (plătite sau gratuite) ale unor jocuri de pe Switch 1 (Zelda Breath of The Wild și Tears of the Kingdom, Mario Odyssey, etc.). Astfel, milioanele de fani Switch 2 care au cumpărat consola fără să stea pe gânduri este „flămândă” pentru titluri noi. Vestea bună este că Donkey Kong Bananza s-ar putea să le fie de ajuns până la următorul mare hit al consolei.
Primul platformer Donkey Kong de la DK64
Donkey Kong nu a dispărut niciodată din portofoliul Nintendo, dar nici nu a fost protagonist în foarte multe jocuri proprii în ultimii 30 de ani. Ultimul platformer 3D cu DK a fost în era Nintendo 64, iar de atunci jocurile de acest gen au evoluat enorm. Astfel, Nintendo pare că dorește să împingă genul în noi direcții cu noul Bananza, în loc să încerce să recupereze cei 30 de ani care au trecut. Folosind „scheletul” Mario Odyssey, care implică multiple „hub-uri” deschise și o densitate enormă de obiective și colecționabile, Bananza se simte ca ceva nou, aproape experimental pentru Nintendo, dar totodată extrem de atrăgător.
Fiind vorba despre un joc Nintendo, povestea este cumva „opțională”. Temporal, jocul este plasat cândva după evenimentele din titlurile Donkey Kong Country de pe SNES, dar înainte de evenimentele din Mario Odyssey. De unde legătura cu Odyssey? Ei bine, se pare că Donkey Kong ajunge la un moment dat în cariera lui în funcția de miner, probabil datorită puterii sale imense care îi permite să spargă totul în cale pentru a mina… banane. Fix când să pună mâna pe un mare morman de banane de cristal (dintr-un material numit Banandium), o calamitate produsă de compania minieră Void Corporation, distruge mina și îl îngroapă pe DK adânc sub scoarța terestră.
Nu durează mult până când Donkey Kong se întâlnește cu Pauline, (da, acea Pauline pe care Mario o salvează de Donkey Kong în primul său joc, și cea care apare și în Mario Odyssey), iar împreună pornesc într-o aventură către centrul Pământului pe urmele Void Kong și acoliților săi. Toți sunt în cursa pentru a ajunge primii în nucleul planetei, unde se spune că ți se îndeplinește orice dorință. Desigur, deși merg împreună, fiecare pleacă la drum cu obiective diferite: Pauline pentru că își dorește să se întoarcă la suprafață în orașul său natal, New Donk City (același din Mario), iar Donkey Kong pentru a primi un morman de banane (deloc surprinzător).
Aventura îi duce strat cu strat mai adânc sub pământ, dar n-ai zice asta dacă te uiți la imagini din joc. Fiecare strat în parte are o tematică, iar toate arată de parcă sunt la suprafață și urmăresc tematica clasică: zona cu deșert, zona cu gheață, zona cu foc, etc., desigur adapate la lumea din Donkey Kong. Motivul pentru care aceste straturi arată ca la suprafață este explicat mai târziu în joc, însă de reținut este că nu este așa important ce și cum se întâmplă în joc. Totul este o scuză pentru a explora lumi fantastice, pentru a descoperi puzzle-uri creative, pentru a duce la lupte cu boși și pentru a colecta cât mai multe banane.
Un platformer „liber”, care îți permite să faci (aproape) orice
Chiar dacă „rădăcinile” Donkey Kong Bananza sunt clar pe Switch 1, proiectul fiind început pentru vechea consolă, este evident imediat ce începi să îl joci că un astfel de titlu probabil că nu ar fi putut funcționa pe acel hardware învechit. În rolul lui Donkey Kong poți în orice moment să spargi oricare suprafață din joc. Nu-ți place un perete? Poți să îl demolezi. Vrei să vezi ce se află într-o peșteră care pare să fie blocată? Spargi pietrele care blochează calea. Ai întâlnit o ușă încuiată și nu ai chef să cauți cheia? Poți săpa în jurul ei. Pentru prima dată într-un platformer de la Nintendo, pare că nu ești constrâns de regulile stricte impuse de genul jocului, ci ai libertatea de a explora și găsi soluții alternative, diferite de cele gândite de designeri.
Desigur, nu toate suprafețele sunt 100% destructibile. Există un schelet al nivelului realizat din materiale indestructibile, dar în afară de anumite suprafețe clar delimitate, ești liber să sapi oriunde. Fiecare strat are nivelul său de duritate, deci pentru unele materiale va trebui să depui mai mult efort, iar prin altele poți trece ca prin brânză.
Schema de control gândită pentru acest joc este una destul de ciudată pentru un platformer. Dintre cele patru butoane ABXY, trei dintre ele sunt dedicate pumnilor lui Donkey Kong, acesta putând „sparge” direct în față, în sus și în jos, cel de-al patrulea buton fiind pentru săritură. DK mai poate să apuce orice bucată de teren, asemeni lui Hulk, și să o folosească drept „armă”, sau să o arunce în pereți sau inamici… sau să le foloseacă pe post de snowboard. Te poți cățăra pe aproape oricare suprafață și uneori poți merge și pe tavan, dacă ai de ce să te prinzi. Aceste acțiuni îți vor intra rapid în reflex și vei învăța să sapi și să te urci în toate direcțiile în căutarea de banane, aur și tot felul de fosile.
Donkey Kong Bananza este un „collectathon” extrem de dens
La fel cum în Mario Odyssey adunai Luni, ascunse peste tot în niveluri, în Bananza, sunt sute, poate chiar mii de banane ascunse la tot pasul. Unele sunt foarte ușor de găsit. Ba chiar jocul are și un fel de sonar atunci când DK bate din palme, putând vedea prin pereți colecționabilele apropiate. Multe banane sunt plasate la vedere, sau doar puțin ascunse în spatele unui perete lângă calea principală, dar alele necesită atât un spirit de observație dezvoltat, cât și abilități de platforming sau de luptă. Fiecare lume în parte are o atmosferă unică și servește drept un hub, care include mici quest-uri la tot pasul, multe sub niveluri de explorat, cât și „challenge-uri” care îți vor pune la încercare abilitățile, tot în schimbul unor banane.
Astfel, bananele devin o resursă foarte importantă. Nu că nu ai putea să treci mai departe fără un anumit număr, ci pentru că bananele sunt un soi de „experiență” în Donkey Kong Bananza. La fiecare 5 banane colectate, primești un punct de skill, care te va ajuta să devii mai puternic. Fie vei putea sparge pereți mai repede, fie poți să îți mărești bara de viață, sau să îmbunătățești abilitățile „Bananza”.
Ce sunt acelea? Sunt transformări ale lui Donkey Kong în alte animale mai puternice, fiecare cu abilități unice. Poți să te transformi într-o zebră care aleargă foarte repede, un struț care poate să zboare și să planeze, un elefant care poate să „aspire” terenul cu trompa sau un șarpe care poate să sară mai sus. Transformările le culegi pe parcursul jocului și sunt strict necesare pentru a putea trece mai departe, iar accesul la ele este condiționat de aurul pe care îl colectezi în joc, fiind nevoie să încarci o bară pentru a te putea transforma. Același aur este și cel care ține evidența „vieților”, așa cum monedele din Mario Odyssey o făceau. La fiecare „moarte”, pierzi 500 de bucăți de aur. Ce se întâmplă la zero? Nu este clar, întrucât nu am murit de atât de multe ori niciodată.
Diversele fosile pe care le colectezi sunt utile pentru a debloca noi costume și scheme de culoare pentru Donkey Kong și noi costume pentru Pauline. Acestea vin cu buff-uri care te pot ajuta fie să fii mai rezistent la anumite atacuri sau elemente.
Cu toate acestea, Donkey Kong Bananza nu este un joc greu, așa că acele costume sunt complet opționale. Mi se pare aproape imposibil să „mori” în primele câteva ore de joc, atât timp cât ești cât de cât atent. Ba chiar luptele cu boșii mi s-au părut parcă prea ușoare pentru majoritatea jocului. Doar spre final dificultatea a ajuns la un nivel mai ridicat. Pentru unii s-ar putea ca dificultatea să fie chiar prea mare în ultimele niveluri, deci aici cred că se mai putea lucra puțin. Presimt că mulți părinți vor trebui să îi ajute pe copii să termine Bananza.
Dar care e treaba cu Pauline? Deși este prezentă permanent în joc și stă pe spatele lui Donkey Kong, aceasta nu are un mare rol în gameplay în modul single player. Rolul ei se schimbă însă dacă vrei să joci în mod cooperativ, caz în care un jucător secundar o poate folosi să atace inamicii din jur prin puterea „muzicii”. Pauline este o tânără solistă în Bananza, iar abilitățile sale muzicale îl ajută pe Donkey Kong să își deblocheze și să cheme puterile Bananza. Iar melodiile sunt foarte „catchy”, fiecare transformare în parte având o temă muzicală dedicată. Tot puterea muzicii poate fi folosită pentru a desena o cale către obiectiv atunci când nu știi în ce direcție să mergi.
„Magia” Nintendo, prezentă și în Donkey Kong Bananza
Și că tot vorbim despre muzică, Donkey Kong Bananza include un soundtrack foarte bun, în clasicul stil Nintendo. Fiecare lume în parte pe care o explorezi are un soundtrack dedicat, de obicei relaxant, care, cumva nu devine niciodată repetitiv. Scenele de acțiune și boșii vin la pachet cu melodii antrenante, iar anumite momente speciale din joc beneficiază la rândul lor de orchestrații unice. La acest capitol era greu ca un platformer de la Nintendo să dea greș.
Grafica, în schimb… putea fi mai bună. Știu că Switch 2 este la urma urmei o tabletă cu o baterie destul de mică, și chiar și în condițiile acestea oferă 2-3 ore de gameplay pe baterie în jocuri precum Donkey Kong Bananza. Indiferent dacă te joci pe ecranul consolei sau pe un televizor folosind dock-ul (felul în care am jucat eu jocul complet), Bananza arată în mare parte bine. Totuși, anumite texturi și anumite elemente de decor se vede că au originile în era Switch 1, iar jocul are chiar și probleme de framerate în anumite momente extrem de aglomerate, precum cele mai importante lupte cu boși. Cred că la capitolul „finisaje”, Nintendo putea să mai lucreze puțin la acest titlu. Poate că se vor mai rezolva în timp din micile probleme cu patch-uri. În general jocul rulează la 60 de cadre pe secundă, dar în câteva momente cheie se simte cum scade, și este păcat, pentru că te cam scoate din atmosferă.
Dar acele secvențe durează MINUTE din zecile de ore de conținut care rulează perfect din Donkey Kong Bananza. Cu siguranță poți parcurge jocul în câteva ore, probabil până în 10 dacă te duci constant după obiectivul principal, dar frumusețea acestui titlu și a platformerelor deschise de acest gen (asemeni Mario Odyssey) este posibilitatea de a merge unde vrei, când vrei și de a explora în ritmul tău. Iar după ce termini „povestea”, se deblochează noi provocări, și mai complicate decât cele din jocul principal, care vor mai adăuga cu siguranță ore bune de distracție la total.
