Samsung a publicat o poză oficială și prețul pentru căștile Galaxy Buds3 FE, care se lansează în septembrie

Scris de | 7 august, 2025
Samsung a publicat o poză oficială și prețul pentru căștile Galaxy Buds3 FE, care se lansează în septembrie

Încă din luna iunie, se afla că Samsung lucra la două perechi de căști true wireless ceva mai accesibile din punct de vedere al prețului, iar prima dintre acestea, Galaxy Buds Core, a fost deja lansată, fără mult fast. Asta înseamnă că, în curând, vom vedea și Galaxy Buds3 FE, care ar trebui să aibă un preț situat între Buds Core și Buds3, accesibil, dar aproape de calitatea oferită de modelul mai scump.

În urmă cu câteva zile a apărut și o certificare pentru Buds3 FE, care arată că aceste căști vor avea o autonomie a bateriei mult mai bună decât varianta originală Buds FE, iar ieri a apărut (cel mai probabil din greșeală) și prețul căștilor, postat pe un site-ul Samsung dedicat Americii Latine. Astfel, căștile au un preț de 129 de dolari acolo, care va fi probabil identic cu cel pe care îl vom vedea în SUA, și ne așteptăm ca și varianta europeană să fie situată tot în acea zonă de preț.

Ce lipsesc momentan sunt specificațiile, pentru că pe site există doar o imagine cu căștile (foto sus) și prețul. Interesant este că în imagine putem vedea două modele de culoare, dar pe site apare una singură disponibilă, cea gri. Bineînțeles, asta s-ar putea să fie din cauza faptului că vorbim de o listare prematură, pentru că ne așteptăm ca aceste căști să fie lansate oficial tocmai în septembrie, alături de Samsung Galaxy S25 FE.

Galaxy S25 FE va debuta probabil în luna septembrie 2025, sau, în cel mai rapid caz, la sfârșitul lunii august. Acest anunț a fost făcut chiar de Daniel Araujo, vicepreședintele diviziei Mobile Experience a Samsung, în timpul prezentării ultimelor rezultate financiare.

Etichete: , , , , ,

Sursa: The Galaxy Buds3 FE are now officially listed on Samsung's website