Insta360 lansează Go Ultra, o cameră de acțiune 4K60 de doar 52 grame

Scris de | 22 august, 2025
Insta360 lansează Go Ultra, o cameră de acțiune 4K60 de doar 52 grame

Insta360 lansează noua cameră de acțiune compactă Go Ultra, care încearcă să depășească limitările seriei Go din trecut îmbunătățind semnificativ calitatea înregistrărilor video și autonomia. Desigur, asta înseamnă și un preț semnificativ mai mare decât al variantelor anterioare, însă cei care au nevoie de o cameră ultra compactă și performantă probabil că vor dori măcar să vadă ce are de oferit noul model.

Noua Insta360 Go Ultra oferă capabilități înalte pentru o cameră de buzunar

Insta360 Go Ultra vine acum cu un corp mai mare, de formă pătrată, renunțând la aspectul de „pastilă” al variantelor Go 1, 2, 3 și 3S din trecut. Noua cameră este echipată acum cu un senzor foarte mare, mai mare decât al unei camere de acțiune obșnuite, echivalent cu cel de pe camera principală de pe cele mai recente iPhone-uri la 1/1.28”. Acest senzor este alăturat unei lentile ultrawide care poate captura multă acțiune.

Camera filmează în 4K la 60 de cadre pe secundă sau 2.7K la 120 de cadre pe secundă pentru slow motion și include funcții interne pentru corectarea perspectivei, funcție dedicată pentru filmări în lumină slabă și un senzor de lumină care ajută la expunerea corectă.

Dimensiunile crescute înseamnă că și camera este puțin mai grea, la 52 de grame, iar autonomia de o oră de filmare în 4K este destul de bună având în vedere acumulatorul de 500 mAh integrat. Fiecare Insta360 Go Ultra vine și cu un „dock” care transformă această cameră mică într-una de dimensiuni mai „normale”, similare cu un GoPro. Acest dock are un display pentru monitorizare care poate fi întors la 180 de grade și oferă autonomie extinsă. Conexiunea între cele două este atât fizică, prin pini metalici, care asigură transfer de date și încărcare, cât și wireless, camera Go Ultra putând transmite de la distanță un flux video pentru monitorizare pe acel dock.

În continuare Go Ultra este rezistent la apă la adâncime de până la 10 metri, dar dock-ul cu display nu este rezistent decât la stropi de apă. Cu toate acestea, stocarea este acum pe carduri microSD, nu internă ca pe modelele anterioare.

Prețurile cresc față de generațiile anterioare

La fel ca în trecut, Insta360 livrează camera Go Ultra cu un pandantiv de care camera se poate atașa magnetic, pentru a putea fi lipită de haine și un clips pentru atașarea pe o șapcă sau alte suprafețe. Camera în sine are magneți, deci o poți atașa pe orice suprafață metalică, inclusiv pe frigider sau pe semne publice.  

Modelul standard costă 429 euro, Creator Bundle cu trepied și sistem de prindere quick-release costă 479 euro, iar Insta360 introduce pentru Go Ultra și pachete speciale pentru alergat, ciclism sau un pachet de familie, dedicat capturii momentelor importante alături de cei dragi. Apare astfel și un accesoriu de tip inel, care permite declanșarea capturii rapidă în orice moment. Prețurile pot ajunge astfel până la 527 euro.

Etichete: , , ,