Meta va vărsa zeci de milioane de dolari în politică pentru a-i susține pe candidații care nu o deranjează

Scris de | 27 august, 2025
Meta va vărsa zeci de milioane de dolari în politică pentru a-i susține pe candidații care nu o deranjează
FOTO via The Guardian

Meta se pregătește să verse zeci de milioane de dolari într-un nou braț politic format în California, care va sprijini candidații ce vor avea o abordare anti-reglementare în tech, mai ales în ceea ce privește inteligența artificială. Astfel, Meta vrea să inaugureze Mobilizing Economic Transformation Across California, sau pe scurt META California, un super PAC (PAC vine de la political action committee, un grup organizat care strânge bani pentru a susține un anumit candidat care are o viziune similară cu a grupului).

Noul super PAC al META va susține candidați, indiferent de partidul politic din care fac parte, care vor favoriza inovația în domeniul AI în locul unei reglementări mai clare, informează cei de la Politico. Este o strategie pe care au folosit-o deja alte companii de tehnologie în SUA, cel mai clar exemplu fiind felul în care Uber și Airbnb au folosit un PAC pentru a-și crește imaginea în ochii politicienilor din Sacramento.

Meta vrea să aibă și ea o poziție politică mai importantă în statul California, unul care pare să fie cel mai activ și mai ambițios în încercarea de a reglementa dezvoltarea inteligenței artificiale. Meta a cheltuit miliarde de dolari pentru a cumpăra oameni experți în domeniu de la alte firme și a se poziționa ca un jucător important în această industrie.

„Mediul de reglementare din Sacramento poate înăbuși inovația, bloca progresul AI și pune poziția de lider tehnologic a Californiei la bătaie” a declarat vicepreședintele Meta pentru politici publice, Brian Rice, care ar urma să fie noul lider al PAC-ului din California. Meta a cheltuit deja peste 518.000 de dolari într-o operațiune de lobby în California pentru a împiedica avansul unor propuneri legislative care cereau mai multă transparență și siguranță în dezvoltarea modelelor AI. Meta s-a luptat și pentru a opri propuneri legislative care ar fi protejat mai mult copiii în mediul rețelelor de socializare. Recent, compania a refuzat să semneze codul de bune practici pentru domeniul Inteligenței Artificiale din Uniunea Europeană

Creația acestui super PAC pune compania lui Mark Zuckerberg într-o poziție importantă pentru a influența cursa electorală din 2026, când California va vota pentru alegerea unui nou guvernator.

Etichete: , , , ,

Sursa: Meta to launch California super PAC focused on AI