Apple va extinde gama sa de headset-uri de realitate mixtă cu Vision Air, varianta mai ieftină și mai accesibilă astfel a lui Vision Pro, care ar putea să se lanseze cel mai curând în 2027. Această variantă ar urma să fie mai ușoară și disponibilă la un preț mult mai bun decât fratele său mai mare, care costă momentan 3499 de dolari.
Apple Vision Air ar urma însă să combine performanța cu accesibilitatea. Astfel, headset-ul este așteptat să fie cu 40% mai ușor decât Vision Pro, aducând greutatea totală la sub 450 de grame, lucru care ar constitui o schimbare uriașă. Principala plângere a celor care au cumpărat Vision Pro a fost adesea legată de greutatea headset-ului, care îl face să fie inutilizabil pe perioade lungi de timp.
Conform lui Ming-Chi Kuo, celebrul analist care oferă mereu informații despre Apple, Vision Air ar urma să fie disponibil la jumătate din prețul lui Vision Pro, astfel încât prețul său ar putea începe de la 1750 de dolari, aducându-l mai aproape de costurile unui iPhone sau al unui MacBook.
Pentru a coborî prețul, Apple este așteptată să facă trecerea de la componente din sticlă la unele din plastic, dar și să adopte un aliaj de magneziu pentru cadrul deviceului, față de cel de titan disponibil acum. Schimbările vor ajuta și la reducerea greutății totale a headset-ului, oferindu-i o formă ceva mai potrivită și mai confortabilă.
În plus, Apple va economisi și prin schimbarea procesoarelor aflate la interiorul headset-ului. Astfel, în loc de cele disponibile pe Mac-uri, din seriile M (foto sus), Apple Vision Air ar urma să aibă la interior un procesor din seria A, disponibile pe iPhone-uri. Asta îi va permite în continuare să rămână competitiv, și să gestioneze în același timp performanța și eficiența. În plus, ținând cont că Vision Air este așteptat în 2027, este foarte probabil ca la interior să se afle un procesor A21, bazat pe procesul de fabricație pe 2nm de la TSMC, unul extrem de avansat și care ar oferi suficientă putere headset-ului.
Producția în masă pentru Apple Vision Air este așteptată să înceapă undeva în al treilea sfert fiscal al lui 2027, astfel că anunțul Apple va veni probabil în prima jumătate a anului respectiv.