Modelele iPhone 17 de la Apple au ajuns astăzi în magazine, iar prețurile lor sunt în limitele așteptărilor. Telefoanele companiei americane nu au fost niciodată ieftine, așa că nu ne miră că un model iPhone 17 Pro Max cu 2 TB costă peste 12.000 de lei. Un studiu Tenscope a calculat câte zile trebuie să muncească cetățenii mai multor țări pentru a-și permite un iPhone 17 Pro, modelul de bază de 256 GB, iar noi, la connect am adaptat acest studiu la piața din România. Rezultatele sunt… cel puțin interesante.
Pentru că studiul este făcut în SUA, calculele realizate de Tenscope sunt realizate pe ceea ce pare a fi salariul mediu brut, înainte de scăderea taxelor. Informațiile acestora au fost extrase din baza de date a Organizației Internaționale a Muncii, ILOSTAT. Reiese din acest studiu că cel mai ușor pot cumpăra iPhone 17 Pro cetățenii din Luxembourg și Elveția, care trebuie să muncească trei zile pentru a și-l permite, în timp ce în India, Filipine sau Vietnam trebuie să muncești între 99 și 160 de zile pentru a strânge acei bani.

Dar unde se poziționează România în acest clasament, folosind aceeași metodologie? ILOSTAT pune salariul mediu românesc pe 2024 pe la 1.413 de euro, iar asta înseamnă cam 1.663 dolari în dolari americani. La o medie de 40,1 ore muncite pe săptămână, un român câștigă cam 9,58 dolari pe oră. Prețul unui iPhone 17 Pro în România este de 6.649 lei, adică 1.543 dolari. Rezultă astfel că un român trebuie să lucreze 20 de zile pentru a câștiga cât costă un iPhone 17 Pro în varianta de bază.
Asta pune România sub polonia, dar deasupra Portugaliei în clasamentul realizat de Tenscope, pe locul 24 dintre cele 34 de țări incluse în acest studiu.
Dar acest studiu nu pare că ia în calcul realitatea din teren. Salariile din România, chiar dacă în medie depășesc probabil 1.000 de euro, nu reflectă veniturile unei mari părți din populație. Mulți angajați lucrează pe salariul minim în continuare, deci un „român” nu își permite nici măcar după ce lucrează o lună întreagă, uneori două sau chiar trei un astfel de dispozitiv.
Am ales totuși să folosim și datele locale pe care le avem și să folosim salariul mediu net din cel mai recent raport al Institutului Național de Statistică, INSEE, din luna iulie. Avem astfel un salariu mediu brut de 9.201 lei și un net de 5.517 lei. Este evident din start că salariul mediu net este mai mic decât prețul unui iPhone 17 Pro. Dar hai să calculăm câte zile de muncă sunt totuși necesare.
La 5.517 lei, câștigul pe oră este de 34,48 lei, sau de 275,85 lei pe zi. Rezultă astfel că trebuie să muncim 24 de zile pentru a câștiga net echivalentul unui iPhone 17 Pro, adică o lună de muncă și încă trei zile.