România face pași pentru protecția minorilor pe platformele digitale care îi înconjoară. O inițiativă legislativă în această direcție s-ar putea transforma în lege mai repede decât ne-am aștepta.
Concret, Senatul României a aprobat Legea Majoratului Digital, o inițiativă legislativă care introduce, pentru prima dată în România, conceptul de maturitate digitală la vârsta de 16 ani, stabilind un cadru clar și modern pentru protecția copiilor în mediul online și pentru responsabilizarea platformelor digitale. Legea prevede mai multe măsuri, printre care cea conform căreia copiii sub 16 ani vor putea crea conturi pe rețele sociale sau platforme digitale doar cu consimțământul părinților. De asemenea, părinții vor avea dreptul de a suspenda sau restricționa conturile copiilor și de a cere ștergerea conținutului considerat dăunător. Pentru furnizorii de servicii digitale, legea impune obligativitatea implementării filtrelor de vârstă, etichetarea conținutului pe categorii și interzicerea reclamelor personalizate pentru minori.
Senatoarea Nicoleta Pauliuc (PNL), inițiatoarea proiectului și președinta comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, a subliniat în plen că „copiii României au dreptul să fie protejați și în lumea digitală, nu doar în cea reală”. Ea a mai spus că Legea Majoratului Digital nu interzice cu nimic accesul la internet, ci doar adaugă responsabilități și limite clare.
După adoptarea în Senat, proiectul va merge la Camera Deputaților, care este camera decizională. După adoptarea de către Camera Deputaților, legea este trimisă Președintelui României pentru promlgare. Odată semnat decretul de promulgare, legea este publicată în Monitorul Oficial al României. Legea va intra în vigoare la data specificată în textul ei, sau, în lipsa unei mențiuni clare, la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial.
„România face astăzi un pas decisiv spre o societate digitală responsabilă. Nu putem lăsa algoritmii să crească generația noastră de copii. Prin această lege, părinții primesc din nou dreptul de a fi părinți, iar copiii – șansa de a fi copii, în siguranță”, a subliniat inițiatoarea.