CES 2026: Starul televizoarelor Samsung este un uriaș Micro RGB de 130 de inchi

Scris de | 5 ianuarie, 2026
CES 2026: Starul televizoarelor Samsung este un uriaș Micro RGB de 130 de inchi
Foto: Samsung.

Samsung a venit pe tărâmul televizoarelor de la CES cu un adevărat monstru: un Micro RGB uriaș, de 130 de inchi, adică aproximativ 3,3 metri în diagonală. Este atât de mare, încât a fost prezentat pe un stand de metal masiv, care permitea celor prezenți să aplece puțin ecranul.

La fel ca varianta Micro RGB de la LG, televizorul celor de la Samsung folosește o formă evoluată de tehnologie Mini LED care oferă în final o acuratețe a culorilor mai bună și nuanțe mai bogate. Momentan este vorba doar de un concept, nu de un produs pe care sud-coreenii vor să îl și livreze consumatorilor finali. Într-un demo care a avut loc în prezentarea oficială, reprezentanții Samsung au și montat televizorul pe un perete.

Compania nu a oferit foarte multe detalii despre aspectele tehnice ale gigantului Micro RGB de 130 de inchi, dar a menționat că la interior se află un procesor Micro RGB AI Engine Pro, care include tehnologii precum Micro RGB Color Booster Pro și Micro RGB HDR Pro. De asemenea, spune că acesta folosește AI pentru a „îmbunătăți tonurile anoste de culoare și a rafina contrastul, oferind culori vibrante și detalii subtile atât în scene luminoase, cât și în unele întunecate, pentru realism mai mare și fidelitate a imaginii crescută”.

Foto: Samsung.

De asemenea, televizorul are tehnologia Glare Free de la Samsung, care reduce reflecțiile și suportă HDR10+ Advanced, precum și tehnologia Eclipsa Audio a sud-coreenilor. Se poate folosi de Vision AI Companion pentru căutări conversaționale, precum și de Copilot de la Microsoft și de Perplexity.

Anul trecut, Samsung a prezentat primul televizor Micro RGB, un model similar, dar ceva mai „micuț”, care avea doar 115 inchi și costa 30.000 de dolari.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Samsung Unveils World’s First 130-Inch Micro RGB TV Featuring Next-Generation Color and Bold New Design

Despre: Andrei Brîndușescu

Andrei este cel care caută mai tot timpul o latură amuzantă a lucrurilor, însă poate fi foarte categoric atunci când un gadget sau o tehnologie îl nemulțumește. Urmărește cu mult interes și pasiune sectorul de cybersecurity, precum și noutățile din mobile și lumea audio. Timpul liber și-l ocupă cu gaming pe consolă, filme/seriale și urmărirea meciurilor de fotbal ale celor de la Tottenham – probabil cel mai nesănătos obicei din redacție. Se ghidează după două remarci simple, dar pe care le consideră esențiale atât în lumea tehnologiei, cât și în viață: „to dare is to do” și „sometimes you just have to take a leap of faith”.