Google marchează 15 ani de la deschiderea biroului din România, o perioadă în care echipa locală a evoluat de la câțiva angajați într-un spațiu modest la un centru tehnologic strategic pentru zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa). În prezent, peste 400 de specialiști lucrează în două birouri din București, implicându-se în proiecte ce variază de la publicitate digitală și cloud computing, până la dezvoltare software pentru dispozitive Pixel și servicii de sănătate bazate pe AI.
Evoluția companiei în România a fost marcată de extinderea continuă a activităților. Biroul local nu este doar o zonă de suport sau marketing, ci un veritabil hub de de dezvoltare. Aici operează echipe de inginerie dedicate Google Wearables Health Experiences, Fitbit Consumer Services, Google Cloud și Android. Bucureștiul este, de altfel, cel mai mare centru Google din EMEA pentru tehnologiile dedicate dispozitivelor „wearables”.




În ultimii ani, Google România a contribuit direct la dezvoltarea funcțiilor de sănătate și siguranță personală pentru ceasurile și telefoanele Pixel, iar recent a integrat aceste capabilități într-un antrenor digital bazat pe inteligență artificială.
„Google este și va fi în continuare un partener de încredere pentru România. Cei 15 ani de activitate reprezintă o fundație solidă pentru următorul capitol, unul care va fi definit de inteligența artificială. Vom continua să sprijinim dezvoltarea competențelor digitale, să accelerăm inovația în mediul de afaceri și să contribuim la transformarea digitală a întregii societăți prin parteneriate și produse localizate. În același timp, vom continua dezvoltarea în România a tehnologiilor folosite în dispozitivele Pixel”, a declarat Elisabeta Moraru, Country Director Google România.
Google a investit constant și în educație digitală. Programul „Atelierul Digital” a ajuns în nouă centre universitare, peste 500.000 de studenți urmând cursuri de marketing digital, programare sau siguranță online. Alte programe, precum Google for Startups, au sprijinit peste 10.000 de antreprenori locali să își digitalizeze afacerile, iar granturile Google.org oferite ONG-urilor din România au depășit 6 milioane de dolari, având impact asupra a peste 1,5 milioane de elevi, profesori și antreprenori.




De asemenea, Google a sprijinit digitalizarea patrimoniului cultural și natural al României, prin includerea unor obiective precum Salina Turda, Delta Dunării sau Via Transilvanica pe Google Street View și Google Arts & Culture.
Pentru următorii ani, compania își propune să accelereze adopția inteligenței artificiale, să continue dezvoltarea tehnologiei pentru dispozitivele Pixel chiar din România și să susțină proiecte educaționale și economice locale.
Momente importante din istoria Google România
- 2010 – Se deschide biroul Google din România.
- 2011 – Se lansează versiunea Google Maps pentru România.
- 2012 – Sunt lansate primele imagini Street View din România. Actualizările continuă periodic (cea mai recentă captură a fost în vara acelui an).
- 2013 – YouTube își lansează versiunea pentru România.
- 2014 – Se lansează primele colecții românești în Google Cultural Institute (actualul Google Arts & Culture).
- 2015 – Sunt preluate și publicate imagini Street View din Salina Turda.
- 2016 –
- Google lansează oficial în România dispozitivele Chromebook.
- Se lansează programul Atelierul Digital pentru studenți și antreprenori.
- 2018 – În colaborare cu WWF, sunt digitalizați peste 1500 km de canale și drumuri din Delta Dunării, disponibile în Street View.
- 2019 – Sunt lansate în România serviciile YouTube Music, YouTube Premium și YouTube Kids.
- 2020
- Se lansează programul „Eroii Internetului” pentru educație digitală și siguranța online a elevilor.
- Google lansează „Grow România cu Google”, o inițiativă pentru digitalizarea IMM-urilor.
- 2021
- Google integrează producătorul de dispozitive Fitbit.
- Se lansează Google Pay în România (devine Google Wallet în 2022).
- 2023
- Aproape 900 km din Via Transilvanica sunt digitalizați pe Google Maps și Street View.
- Se lansează în România Bard, prima soluție Google de inteligență artificială generativă.
- 2024–
- Se lansează asistentul conversațional Gemini Live în limba română.
- Se deschide magazinul Google în România și se lansează oficial hardware-ul Google: Pixel 9, Pixel 9 Pro, Pixel 9 Pro XL, Pixel Watch 3, Pixel Buds Pro 2.
- 2025
- Modul AI din motorul Google Search, care oferă căutare bazată pe inteligență artificială, devine disponibil în România.
- NotebookLM (instrument AI Google pentru înțelegerea documentelor) devine disponibil în limba română.
- Se lansează gama de telefoane Pixel 10 în România, Pixel Watch 4 și Pixel Buds 2a.
- Se lansează programul „Gemini pentru studenți”, oferind acces gratuit timp de un an la planul Google AI Pro.


