Tesla pregătește una dintre cele mai mari schimbări din istoria sistemului său de infotainment: integrarea cu sistemul Apple CarPlay. Potrivit informațiilor obținute de Bloomberg, compania a început deja testarea internă, iar lansarea ar putea avea loc „în lunile următoare”, deși planul nu este finalizat și poate fi oricând amânat sau anulat.
Această mutare reprezintă un reviriment spectaculos pentru Elon Musk, care a respins ani la rând integrarea CarPlay și Android Auto. Tesla a mizat exclusiv pe propriul său software, poziționându-se ca un ecosistem separat, fără acces la aplicațiile mobile populare din iOS și Android.
Contextul însă s-a schimbat. Apple a renunțat la proiectul său auto Titan în 2024, eliminând tensiunea directă între cele două companii, iar Musk depinde tot mai mult de Apple pentru distribuția aplicațiilor de mobil pentru rețeaua X și AI-ul Grok. În plus, vânzările Tesla au încetinit, iar tot mai mulți potențiali clienți au indicat absența CarPlay drept motiv de a renunța la achiziție. Un studiu McKinsey din 2024 arată că o treime dintre cumpărători consideră lipsa CarPlay sau Android Auto drept motiv suficient pentru a evita un brand auto.
De altfel, Tesla se află în contrast cu restul industriei: majoritatea producătorilor auto au adoptat CarPlay încă din 2014, iar unii, precum General Motors, au început recent chiar să renunțe la integrare în favoarea propriilor sisteme. Tesla, în schimb, abia acum se pregătește să intre în joc.
Potrivit Bloomberg, Tesla va implementa versiunea standard de CarPlay, nu varianta CarPlay Ultra, folosită pe unele modele Aston Martin sau Mercedes-Benz. Integrarea va fi parțială, CarPlay rulând într-o „fereastră” în cadrul interfeței Tesla, fără a înlocui sistemul nativ. De asemenea, CarPlay nu va avea acces la funcțiile Tesla precum FSD. CarPlay va suporta conexiune wireless, fără cablu USB, iar utilizatorii vor putea accesa aplicațiile Apple Messages, Music, Maps, precum și aplicațiile terțe precum Spotify sau Google Maps.
Decizia de a implementa CarPlay este văzută drept o victorie importantă pentru Apple, care își consolidează controlul asupra experienței digitale din automobil. Pentru Tesla însă, aceasta este o mișcare pragmatică, menită să readucă interesul cumpărătorilor într-un moment în care competiția în segmentul EV se intensifică puternic.
Dacă planurile vor fi duse la capăt, integrarea CarPlay ar putea deveni unul dintre cele mai importante argumente de vânzare pentru viitoarele modele Tesla, în special Model 3 și Model Y, modele foarte populare în SUA și Europa.