În mod normal nu aș fi fost tocmai interesat de Horses, un joc independent realizat cu buget mic și destul de „sărac” din punct de vedere tehnic. Totuși, faptul că s-a creat o adevărată controversă în jurul lui după ce platformele Steam și Epic Games au refuzat să îl listeze la vânzare, m-a făcut cel puțin curios. Ce ar putea include un astfel de joc încât să fie refuzat direct de către cele mai mari magazine digitale de jocuri? Din fericire, jocul este disponibil prin gog.com, de unde l-am și cumpărat și nici nu a fost greu de justificat, întrucât a costat doar 5 euro. La prețul acesta, oricât de slab ar fi, măcar rămâi cu o copie legală a unui joc care probabil că va rămâne în istoria gaming-ului drept „jocul interzis pe Steam”.
Am fost surprins să descopăr însă că Horses nu doar că este un „joculeț” horror destul de interesant, însă este clar un titlu realizat cu o viziune clară, explorând zone pe care alte jocuri rareori o fac. Este echivalentul unui film independent realizat cu bani puțini și cu ajutorul prietenilor, dar care are ceva de comunicat către un public restrâns. Clar Horses nu este un produs de mass-market și nu va fi apreciat decât de către cei care sunt atrași de zona de această „arthouse” și care au stomacul să suporte imagini și evenimente de-a dreptul grotești.
Și comparația cu un film nu este tocmai întâmplătoare. Însuși jocul se prezintă asemeni unui film, cu tot cu un aspect vizual inspirat de peliculele alb-negru ale anilor ’20 și cu un sunet constant de proiector în fundal. Iar motivul pentru asta este că Horses este creația lui Andrea Lucco Borlera, absolvent al universității de film de la Roma. Având în vedere „pedigree-ul”, nici nu mă miră că întregul joc are acest aspect de film mut, cu tot cu ecrane de text pe care sunt arătate replicile personajelor. Și nici că jocul „implicit” este în italiană cu subtitrări în engleză (are însă opțiunea de „full english”).
Pe de-o parte asta adaugă puncte în plus atmosferei dorite, dar pe de altă parte este clar că jocul a fost realizat cu puțini bani, iar înregistrarea de voci costă. Dar aspectul de joc „ieftin” este evident peste tot, iar filtrul de film și lipsa culorilor nu pot ascunde modelele 3D simpliste, iluminarea aproape inexistentă și texturile de calitate slabă. Important este că, în ciuda acestor limitări, jocul transmite mesajul dorit extrem de bine, demonstrând iarăși că grafica este mai puțin importantă, atât timp cât ai parte de o experiență coerentă.
Povestea este, să zicem, punctul forte al jocului. Horses te pune în rolul lui Anselmo, un tânăr de 20 de ani care merge în vacanța de vară la o fermă izolată în mijlocul unei păduri pentru a lucra pentru două săptămâni. Este întâmpinat de un fermier foarte voios și prietenos care îi prezintă rapid diversele activități pe care le va avea de făcut: să aibă grijă de grădină, să hrănească singurul câine și să aibă grijă de herghelia de cai… moment în care îți dai seama că ceva este complet greșit aici.
Fermierul vorbește despre cai, dar în realitate în herghelie se află doar oameni complet dezbrăcați, cu măști de cai pe cap. Aceștia par să fie într-o stare de hipnoză, întrucât chiar și ei cred că sunt cai. Anselmo, de frică sau poate pur și simplu din nepăsare, acceptă imediat situația și îi tratează pe acești „prizonieri” ca atare. Ah da, și câinele este tot un om cu mască… nu există niciun animal real în toată ferma.
După o scurtă cursă cu obstacole pe „cai”, Anselmo se acomodează la fermă și devine băiatul bun la toate, în așteptarea expirării termenului de 14 zile până când (speră că) va putea să plece acasă. Anselmo nu este însă un personaj cu replici. Acesta este avatarul jucătorului, iar singurele lucruri pe care le poate face este să dea din cap aprobator sau să dea din cap dezaprobator la întrebările care îi sunt adresate de celalte personaje. Astfel, ai câteva opțiuni de a alege în anumite puncte cheie pe parcursul jocului, dar asta este doar o iluzie. Indiferent ce alegi, povestea pare că merge într-o singură direcție.
În fiecare zi te trezești, mănânci micul dejun și te apuci de treabă. Fermierul îți lasă dimineața o listă cu treburi pe care trebuie să le faci întocmai. Acesta are și reguli stricte: să pui tot timpul uneltele la locul lor după utilizare, să hrănești câinele în fiecare dimineață și… să îi spui atunci când caii copulează între ei. Dacă situația nu era destul de „dubioasă”, treburile devin din ce în ce mai ciudate pe parcursul celor 14 zile, fiecare având câte un eveniment neașteptat. Într-o zi unul dintre „cai” se spânzură, în altă zi vin în vizită prieteni de-ai fermierului, în alta afli că unii cai vor să evadeze… și așa mai departe. Toate ajută povestea să meargă mai departe și fiecare zi este astfel memorabilă în felul ei.
Descoperi pe parcurs diverse mici piese dintr-un puzzle mai mare. O dată afli că fermierul are mai mulți complici cu ajutorul căruia „racolează” oameni pentru a-i transforma în „cai”. Afli și criteriile pe baza cărora face asta și motivele pentru care a ajuns în acest stadiu de tulburare psihică. Și aici sunt abordate teme precum abuzuri din copilărie și diverse alte frustări personale. Felul în care sunt prezentate însă toate aceste evenimente sunt destul de bine puse la punct, în ciuda simplității tehnice și vizuale a jocului.
Ajută și faptul că din când în când sunt folosite chiar cadre din clipuri video care descriu acțiunile realizate, sau că uneori sunt folosite sunete sau muzică pentru a puncta anumite momente importante. Apar și momente cu adevărat tensionate, atunci când Anselmo este cumva obligat de către fermier să pedepsească „caii”, sau atunci când trebuie să interacționeze cu aceștia atunci când îi cer ajutorul. Atmosfera este apăsătoare în special pentru că nu știi niciodată ce gândește de fapt fermierul. Te va lăsa să pleci la final? Vrea să te transforme într-un „cal”? Ce îți va face dacă află că ajuți „caii” să evadeze? Merită să îi ajuți, sau mai bine îi pârăști? Sunt momente care pot induce o adevărat frică pentru personaj, care se transpun destul de bine și către jucător.
Și chiar dacă jocul este simplist și destul de scurt (cam două ore în total, adică fix cât un film), dacă poți să reziști la imaginile prezentate care pot include tortură, mutilare sau acte sexuale, vei descoperi un joc destul de „interesant” la final.
Mi se pare însă că Steam și Epic Games au cam exagerat cu această cenzură pentru Horses. Nu este nici primul joc care arată tortură, mutilare sau chiar acte sexuale. Pe Steam, de exemplu, există o categorie în sine de jocuri „porno”, care arată imagini cu acte sexuale explicite la fidelitate mai mare decât poate Horses să o facă. Unde mai pui și faptul că Horses cenzurează părțile intime ale „cailor” cu un filtru pixelat și nu există un buton pentru a-l dezactiva. Jocul nu este despre nuditate, obscenitate sau acte sexuale gratuite, nu glorifică violența, tortura sau violul, ba chiar pare că le condamnă destul de vehement. Este un joc horror în principal psihologic cu multiple elemente din aria grotescului, ceva ce nu este tocmai nemaivăzut.
Strict ca „joc”, Horses nu este mare lucru. Este la limita de jos a ceea ce poți numi un „joc”, fiind cu doar o treaptă mai avansat decât un walking simulator. Include interactivitate puțină, iar atunci când încearcă să își depășească condiția mi se pare că mai degrabă eșuează. Asta se întâmplă cu puzzle-ul de la final, unde a trebuit să caut soluția online, pentru că indiciile lăsate erau extrem de vagi și deloc în ton cu ceea ce faci în tot restul jocului.
